Un fotbalist din Argentina și prietena sa, răpiți și eliberați în schimbul unei sume de bani
27.01.2020, 13:57Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Lautaro Valenti, fundaşul central al echipei Lanus, din prima ligă a campionatului de fotbal al Argentinei, a fost răpit şi apoi eliberat în schimbul unei sume de bani, câteva ore mai târziu, a anunţat clubul său, citat de Reuters.
Valenti a fost răpit împreună cu prietena sa, sâmbătă seara în Avellaneda, oraş portuar din regiunea Buenos Aires, la o zi după ce a jucat pentru Lanus în partida pierdută pe terenul formaţiei Aldovisi (0-2).
"Din fericire, au fost eliberaţi câteva ore mai târziu. Ambii sunt într-o stare de sănătate perfectă", a precizat clubul Lanus într-un comunicat, în care a ţinut să mulţumească poliţiei autorităţilor pentru promptitudinea cu care au acţionat în acest caz.
Potrivit presei argentiniene, Valenti a fost răpit în timp ce plecase de acasă pentru a cumpăra pizza. Agentul său a negociat eliberarea sa, pentru o sumă cuprinse între 2.000 şi 3.000 de dolari.
A debutat anul trecut la Lanus
În vârstă de 21 ani, Lautaro Valenti a debutat la Lanus anul trecut în luna mai, fiind convocat în selecţionata Argentinei în vederea turneului de calificare la JO 2020, programat luna aceasta, însă clubul Lanus a refuzat să-l eliberare, în condiţiile în care doi dintre fundaşii săi sunt accidentaţi.
Astfel de cazuri de răpiri sunt înregistrate în aproape toate ţările din America Latină, unde victimele plătesc uneori chiar ele răscumpărarea, fiind obligate de răpitori să retragă bani de la ATM-urile bancare.
Agerpres.
Etichete: argentina , lautaro valenti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții