Un brazilian care a jucat ultima dată în Indonezia a semnat cu Oțelul. "Bine ai revenit!"
articol scris de Digi Sport06.02.2021, 14:54
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Oțelul Galați, formație aflată în Liga 3, l-a împrumutat pentru șase luni pe brazilianul Marquinhos (28 de ani), mijlocaș care a mai evoluat la echipa de la Dunăre în urmă cu șapte ani.
Potrivit site-ului oficial al echipei lui Petre Grigoraș, jucătorul născut în Rio de Janeiro a fost împrumutat de la gruparea Persela Lamongan (Indonezia) și s-a alăturat deja lotului gălățenilor.
Marquinhos a jucat 40 de meciuri pentru Oțelul și a marcat 12 goluri
Oțelul Galați ocupă locul al doilea în Seria a treia din Liga 3, cu 22 de puncte după 10 runde, la egalitate de puncte cu Dacia Unirea Brăila. Formația pregătită de Florentin Petre are un golaveraj superior.
În tricoul roș-alb-albastru, sud-americanul a avut 40 de prezențe, reușind să marcheze 12 goluri și să ofere 2 assist-uri, fiind unul dintre cei mai apreciați jucători străini din acea perioadă.
A fost transferat apoi în Azerbaijan, la FK Qabala, iar cariera lui fotbalistică a continuat în prima ligă din Uruguay, la Atletico River Plate Montevideo. A mai trecut pe la J. Malucelli Futebol și Toledo EC (Brazilia), Astra Giurgiu (România), Zalgiris Vilnius (Lituania), iar în 2019 a ajuns în Indonezia, evoluând pentru Badak Lampung FC și Persela Lamongan.
Etichete: otelul galati , petre grigoras , marquinhos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții