Un arbitru FIFA a pierdut delegarea după ce s-ar fi îmbătat și ar fi făcut scandal în drumul spre meci! Cum s-a apărat
articol scris de Digi Sport09.04.2023, 17:38
Elite League U20: Italia - România, marți, 15:00, DGS 1
Liga Națiunilor: Ungaria - Germania, marți, 21:45, DGS 1
Pawel Raczkowski (39 de ani), central care a arbitrat-o pe FCSB în cupele europene în 2015 și ulterior pe Sepsi anul trecut, se află în mijlocul unui scandal uriaș.
Polonezul ar fi trebuit să arbitreze meciul de duminică dintre AEK și Aris, din campionatul Greciei, împreună cu alți trei conaționali. Însă, conform presei elene, aceștia s-au îmbătat în avion și au avut un comportament agresiv.
Un arbitru polonez s-ar fi îmbătat împreună cu brigada sa în drumul spre meci
Sâmbătă, în avionul spre Grecia, cei patru ar fi consumat băuturi alcoolice și s-ar fi contrazis puternic pe tema fotbalului elen. Un martor a declarat ulterior că i-a văzut consumând doar două sticle mici de vin.
Apoi, au intrat într-un conflict verbal cu mai mulți pasageri, iar confruntarea a fost la un pas de a deveni una fizică.
În consecință, șefii fotbalului grec au decis să înlocuiască brigada poloneză cu una din propria țară.
- Pawel Raczkowski e arbitru FIFA din 2013 încoace.
Centralul neagă toate acuzațiile
Contactat pentru a comenta acuzațiile, Raczkowski le-a negat vehement și a a spus că, de fapt, el și colegii săi au fost provocați de ceilalți pasageri.
"Am fost atacat de un fan al celor de la Panathinaikos după ce am aterizat în Atena. M-a scuipat și lovit. Omul era beat și a spus că mă va face praf în presă.
S-a ridicat de pe scaun și a spus că ne va distruge. Era beat și agresiv.
Am vrut să mergem la poliție, dar paznicul ne-a spus că mai bine mergem la hotel decât să petrecem toată noaptea la secție înainte de un meci important", s-a justificat arbitrul, conform presei poloneze.
Etichete: arbitru , scandal , pawel raczkowski
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții