UEFA a dat meci pierdut la ''masa verde'' Ucrainei în turul de elită al Campionatului European Under-17

29.03.2018, 11:19
  • SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Comisia de Control, Etică şi Disciplină a UEFA a sancţionat echipa Ucrainei cu meci pierdut la ''masa verde'', 0-3, în faţa Serbiei, pentru folosirea a doi jucători ineligibili în meciul disputat pe 24 martie, în turul de elită al Campionatului European Under-17 din 2018.

Ucraina câştigase meciul respectiv cu scorul de 2-1 şi obţinuse calificarea la turneul final potrivit rezultatelor de pe teren.

În clasamentul final după decizia forului continental, Serbia a ocupat prima poziţie, cu 7 puncte, urmată de Spania, 5 puncte, Ucraina, 2 puncte, Cehia, 1 punct. Serbia şi Spania, deţinătoarea titlului, s-au calificat împreună la turneul final, programat între 4 şi 20 mai, în Anglia.

Cei doi fotbalişti fără drept de joc în meciul cu Serbia sunt Roman Bodnia şi Nikola Iaroş vor trebui să ispăşească fiecare un meci de suspendare, iar federaţia ucraineană a fost amendată cu suma de 2.000 de euro.

Tragerea la sorţi a grupelor turneului final va avea loc pe 5 aprilie, celelalte echipe calificate fiind Suedia, Belgia, Irlanda, Elveţia, Portugalia, Olanda, Italia, Bosnia-Herţegovina, Danemarca, Slovenia, Israel, Norvegia, Germania şi Anglia.

Etichete: sanctiune , masa verde , ucraina , uefa , ce under 17 , ucraina serbia


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024. Georgescu a câștigat detașat. Lasconi, cu peste 400 voturi în fața lui Ciolacu

Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au fost publicate pe site-ul prezența.roaep.ro. Pe primul loc se află candidatul independent Călin Georgescu, urmat de Marcel Ciolacu, Elena Lasconi și George Simion. 14 candidați au fost pe buletinele de vot.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

”Să-l dea afară”. Nu au mai rezistat, după meciul în care Ianis Hagi a fost introdus la pauză de Philippe Clement

Au apărut imaginile: ce a făcut căpitanul lui Tottenham, după ce l-a văzut pe Radu Drăgușin la finalul meciului cu City

Foto 45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Andrei Rațiu semnează pentru 12.000.000€: spaniolii anunță mutarea! Clubul la care e așteptat

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!

Cine este și cu ce se ocupă Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: "Asta mi-a zis tata, scurt și cuprinzător!"

Andrei Rațiu, după ce a fost cel mai bun om al lui Rayo în meciul cu Sevilla: ”E o eroare care trebuie corectată”

Scoțienii au făcut anunțul despre transferul lui Darius Olaru la Rangers

Citeşte şi

UEFA a venit cu o precizare, după ce a dat verdictul pentru România - Kosovo: ”Rețineți”

Selecționerul Islandei nu a stat pe gânduri: cum a numit-o pe Kosovo, după tragerea la sorți din Liga Națiunilor

PEROZAna De Armas, surprinsă în ipostaze tandre cu fiul vitreg al președintelui din Cuba. Cei doi s-au sărutat pe străzile din Spania

FILM NOWNicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom Cruise: „Eu cred că minte!”

Cine este Horia Culcescu, bărbatul pe care Gigi Becali l-a împrumutat cu 2.000.000 de euro citeşte ştirea pe Prosport.ro

Kylian Mbappe a vorbit în premieră despre problemele sale: „Mi-a făcut bine”. Prima reacție a francezului, după ce a fost lăsat acasă de două ori de selecționer citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară

Digi World

Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost dificil să ne privim în ochi"

Digi Animal World

Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a ajuns la noi?!”