"Tricolorul lunii" vine de la FCSB! Victorie categorică împotriva unui coleg de echipă
articol scris de Digi Sport18.02.2024, 13:59
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Darius Olaru (25 de ani) face un nou sezon foarte bun la FCSB.
Luna trecută, căpitanul roș-albaștrilor a disputat două meciuri oficiale: cu UTA, scor 4-0, în cadrul căruia a reușit un hattrick, și cu Universitatea Craiova, scor 1-0, unde a marcat un gol.
Darius Olaru, desemnat "Tricolorul Lunii"
Pentru cele două prestații amintite mai sus, mijlocașul central a fost votat de microbiștii români drept "tricolorul lunii ianuarie".
Anunțul a fost făcut duminică, pe site-ul oficial FRF, după ce fanii au avut la dispoziție cinci zile pentru a-și alege preferatul.
Darius Olaru, victorie categorică
Olaru nu doar că a încheiat pe primul loc, dar a făcut-o la o diferență foarte mare față de ocupantul locului secund, Florinel Coman, colegul său de la FCSB. Așa arată rezultatele finale:
- Darius Olaru (FCSB) - 63,3%
- Florinel Coman (FCSB) - 14,7%
- Dennis Man (Parma) - 11%
- Denis Drăguș (Gaziantep, împrumutat de la Standard Liege)- 7,6%
- Louis Munteanu (Farul, împrumutat de la Fiorentina) - 3,4%
Etichete: florinel coman , dennis man , denis dragus , darius olaru , louis munteanu , tricolorul lunii
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții