Transferul lui Gabi Torje a ajuns până în presa din Italia! Ce s-a scris despre "Messi de România"
articol scris de Digi Sport06.10.2024, 14:54
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Gabriel Torje (34 de ani) a semnat cu cei de la Câmpulung Muscel în cursul săptămânii actuale.
Fostul internațional român era liber de contract după despărțirea de Concordia și a decis să continue în Liga 2, la formația care ocupă locul 20 după 9 etape.
Presa din Italia a afirmat că Gabi Torje nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor în cariera sa
Transferul lui Torje a avut ecou și în presa din Italia, țară în care atacantul s-a făcut cunoscut datorită perioadei în care a aparținut de Udinese.
"Vi-l aduceți aminte pe Gabriel Torje? Trecut pe la Udinese, Messi de România o ia de la capăt din nou în țara sa, în liga a doua" au titrat cei de la Tuttomercatoweb, care au continuat în interiorul articolului:
"Supranumit Messi de România încă de la 16 ani pentru înălțimea și driblingurile sale, Torje a fost unul dintre cei mai promițători fotbaliști care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și care s-a prăbușit din cauza presiunii, în ciuda celor 12 goluri în 57 de meciuri pentru echipa națională.
Playmakerul care face 35 de ani în noiembrie a purtat, fără prea mult noroc, tricoul lui Udinese, în perioada 2011-2016, cu un total de 22 de meciuri, două goluri și multe împrumuturi.
Pentru Torje a început un nou capitol. A semnat cu cei de la Câmpulung Muscelul, o echipă românească din divizia a doua, pentru un sezon, cu opțiune de încă unul în cazul evitării retrogradării".
Mesajul lui Gabi Torje, după ce a semnat cu Câmpulung Muscel
”Am venit aici datorită domnului doctor Claudiu Ciolan, finanțatorul clubului, un om deosebit care face eforturi mari pentru această echipă.
Am fost dorit extrem de mult la Câmpulung și vreau să răsplătesc încrederea oamenilor prin evoluții cât mai bune. Am venit să pun umărul la menținerea în Liga 2.
Îl cunosc foarte bine și pe domnul Marius Bratu și sper să avem o colaborare foarte bună.
Prefer să vorbesc cât mai puțin și să demonstrez pe teren ce pot. Suporterii să fie convinși că voi da 100% la fiecare meci”, a transmis Gabi Torje, pentru pagina de Facebook a clubului.
Etichete: udinese , gabi torje , presa din italia , campulung muscel
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții