Foto Topul în care Mbappe, Cristiano Ronaldo sau Pogba nici nu apar. Şi e vorba de cei mai valoroşi jucători ai lumii
12.04.2020, 17:36SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Cum ar arăta clasamentul celor mai valoroşi jucători transferaţi din istoria fotbalului dacă s-ar lua în calcul şi inflaţia, la valoarea actuală?
Răspunsul l-a dat o platformă media, Skores, care a publicat topul primilor 8 jucători. Interesant este că staruri actuale, precum Cristiano Ronaldo sau Kylian Mbappe, nici măcar nu apar în primii 8 din acest clasament.
Cele mai valoroase transferuri de jucători din istorie, dacă se ia în calcul şi inflaţia
Astfel, pe primul loc se află brazilianul Ronaldo, cu transferul său din 1997, de la Barcelona la Inter. La acea vreme, mutarea s-a făcut pentru 28 de milioane de euro, însă valoarea sa actuală, cu tot cu inflaţie, ar ajunge la 433 de milioane, cea mai mare din toate timpurile, de departe.
Pe locul secund apare marele Maradona, cu transferul din 1984, de la Barcelona la Napoli, pentru echivalentul a doar 7 milioane de euro. Acum, starul argentinian ar valora 345 de milioane.
Pe poziţia a treia se află fostul câştigător al Balonului de Aur, Michel Platini. Francezul s-a transferat în 1982, de la Saint Etienne la Juventus, pentru numai 3,4 milioane de euro, însă acum ar valora 334 de milioane.
Surprinzător, pe locul 4, dar la egalitate cu poziţia a treia, este Christian Vieri. În 1999, Inter le-a plătit celor de la Lazio 46 de milioane de euro în schimbul atacantului, însă acum valoarea ar fi de 334 de milioane de euro.
Poziţia a cincea e ocupată de "olandezul zburător" Marco van Basten transferat de la Ajax la Mina, pentru numai 1,2 milioane de euro în 1987. Acum suma s-ar ridica la 328 de milioane.
Pe locul 6 urmează Gabriel Omar Batistuta. Atacantul argentinian a costat 36 de milioane de euro în 2000, când s-a transferat de la Fiorentina la AS Roma. Acum ar valora 281 de milioane.
Abia pe locul 7 urmează primul jucător care încă se află în activitate. Este vorba despre Gonzalo Higuain, transferat de la Napoli la Juventus pentrz 90 de milioane de euro în 2016. Acum ar costa 264 de milioane.
Pe poziţia a opta se situează cel mai scum jucător al planetei din toate timpurile, strict după suma de transfer plătită. Neymar a fost transferat de la Barcelona la PSG pentru 222 de milioane de euro în 2017, însă surprinzător este că suma din zilele noastre ar fi exact aceeaşi.
Etichete: neymar , ronaldo , michel platini , diego maradona , cel mai scumpi jucatori din lume
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții