Toni Kroos a explicat ce l-a făcut să se retragă din fotbal
articol scris de Digi Sport16.06.2024, 11:26
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Toni Kroos (34 de ani) a demonstrat încă o dată că mai poate juca lejer la cel mai înalt nivel, cu ocazia meciului Germania - Scoția, scor 5-1, din prima etapă a Grupei A de la EURO 2024.
În cele 80 de minute jucate, mijlocașul central a greșit o singură pasă din cele 102 încercate și a primit a doua cea mai mare notă (7,9) de pe teren.
Toni Kroos a vrut să se retragă înainte să îi scadă nivelul
Kroos a jucat deja ultimul său meci pentru Real Madrid, finala Champions League cu Borussia Dortmund, scor 2-0. După Campionatul European, neamțul se va retrage din fotbal, iar recent a explicat de ce a luat această decizie.
"Când începi să joci fotbal la 6 ani și o faci până la 34, este o decizie foarte grea. Oamenii au spus că mai pot juca fără probleme câțiva ani și poate așa e.
Dar nu vreau să ajung în situația în care oamenii să spună 'Pfff, de ce mai joacă?'. Așa că am ales cel mai bun moment, iar acela este acum", a spus Kroos, conform Give Me Sport.
Toni Kroos, una dintre cele mai impresionante cariere din fotbal
Declarat cel mai bun fotbalist din Germania în 2018, Kroos are în palmares nu mai puțin de 34 de trofee, printre care Cupa Mondială cu naționala Mannschaft-ului, 6 UEFA Champions League și 5 Supercupe ale Europei.
- 463 de meciuri, 28 de goluri și 98 de assisturi sunt cifrele lui Kroos la Real Madrid, club pentru care a jucat cel mai mult (2014 - 2024). Anterior, a mai îmbrăcat tricoul echipelor Bayern și Bayer Leverkusen.
Etichete: germania , retragere , toni kroos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții