Ținta numărul unu a celor de la Barcelona: atacant de 75.000.000 de euro
articol scris de Digi Sport27.11.2024, 13:39
Champions League: Liverpool - Real Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1
Champions League: Aston Villa - Juventus, miercuri, 22:00, DGS 2
Barcelona traversează o perioadă cât se poate de bună, sub comanda lui Hansi Flick, iar antrenorul dorește deja să pregătească următoarele transferuri la gruparea de pe "Camp Nou".
În ultimul meci jucat catalanii au învins-o pe Brest, scor 3-0, în etapa a 5-a din UEFA Champions League.
Alexander Isak ar fi ținta numărul 1 a Barcelonei, pentru perioada de mercato din vara viitoare
Deși are un atac extraordinar din care fac parte Lewandowski, Raphiha și Yamal, oficialii de pe Camp Nou se gândesc la următoarele achiziții.
Dacă principale zvonuri ar fi legate de posibilul transfer al lui Viktor Gyokeres, se pare că atacantul celor de la Sporting ar dori să-l urmeze pe Ruben Amorim, fostul antrenor la Manchester United.
Catalanii s-au reorientat repede, iar conform celor de la The Sun, Alexander Isak (25 de ani) ar putea ajunge pe Camp Nou, în perioada de mercato din vara viitoare.
🚨 Barcelona have made Newcastle's Alexander Isak their number one summer target.
— Transfer News Live (@DeadlineDayLive) November 27, 2024
(Source: @TheSunFootball) pic.twitter.com/JzxztTvc2F
Rămâne de văzut dacă totul se va oficializa, deoarece Isak are contract la Newcastle până în 2028.
- Alexander Isak are o cotă de piață de 75 de milioane de euro, potrivit Transfermarkt.com.
- Alexander Isak a marcat 4 goluri, în 10 partide din actualul sezon din Premier League, la care se mai adaugă alte două assist-uri.
Hansi Flick, fericit după victoria cu Brest. Echipa și-a revenit după seria foarte slabă din campionat
Robert Lewandowski (minutele 10 și 90+3) și Dani Olmo (minutul 66) au marcat pentru catalani, în victoria cu Brest. Atacantul polonez a fost desemnat omul meciului și a primit nota 8.8, conform site-ului Sofa Score.
Barcelona are 12 puncte după cinci etape din UEFA Champions League. Urmează să joace cu Borussia Dortmund și Benfica, în deplasare, iar ultimul meci va fi pe teren propriu, împotriva Atalantei.
Hansi Flick a fost foarte dur cu jucătorii Barcelonei după ultimele două meciuri din campionatul spaniol.
Catalanii au pierdut un total de 5 puncte în partidele cu Real Sociedad, scor 0-1, și Celta Vigo, scor 2-2. Pe lângă rezultatele slabe, Flick a recunoscut că jucătorii săi nu s-au ridicat la nivelul numelui echipei pentru care evoluează și a avut un discurs acid la adresa fotbaliștilor.
Meciul cu Brest a fost o gură de aer curat pentru fotbaliștii lui Hansi Flick. Un meci fară probleme, controlat în cea mai mare parte de catalani. Antrenorul german i-a lăudat fără rețineri pe jucătorii săi.
"Sunt foarte fericit. Am meritat victoria cu cele trei goluri marcate, deși am fi putut înscrie mai multe. Totuși, sunt mulțumit, mai ales pentru că, venind după meciul cu Celta, să avem o astfel de prestație este foarte bine.", a spus Hansi Flick, conform Mundo Deportivo.
Robert Lewandowski a fost în centrul atenției pentru că a ajuns la borna de 101 goluri în Champions League. Hansi Flick a lucrat cu atacantul polonez și la Bayern Munchen, iar acum la Barcelona formează un duo de succes încă o dată.
"Echipa îl ajută pe Robert să marcheze goluri. Este responsabil, știe că trebuie să marcheze și se află în poziția să o facă. Echipa este minunată", a adăugat germanul.
Hansi Flick nu s-a oprit cu laudele la Robert Lewnadowski și a vorbit și despre cei doi mijlocași, Pedri și Casado.
"Nu mă surprind deloc (n.r. Pedri și Casado). Îi văd în fiecare zi la antrenamente și sunt foarte buni. Pedri a fost incredibil cu mingea, iar Dani a reușit să marcheze. Sunt foarte fericit!", a comentat germanul.
Clasamentul din Champions League, după rezultatele de marți, 26 noiembrie
VIDEO rezumat Barcelona - Brest 3-0
Etichete: newcastle , barcelona , alexander isak , hansi flick , transfer alexander isak
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții