Tatăl și fiul, față în față la meciul lui Everton din Cupa Angliei! Ashley Young și băiatul său de 18 ani au fost adversari
articol scris de Digi Sport09.01.2025, 21:39
Bundesliga: Dortmund - Leverkusen, vineri, 21:30, DGS 1
La Liga: Rayo - Celta Vigo, vineri, 22:00, DGS 2
Ashley Young (39 de ani) și fiul său, Tyler (18 ani), au avut un altfel de întâlnire decât cele obișnuite, de familie, la meciul dintre Everton și Peterborough din Cupa Angliei.
Cei doi au prins lotul echipelor care-i plătesc, dar numai Young Sr. a și jucat. Ashley a intrat în minutul 73, în partida câștigată cu 2-0 de Everton. Tyler a rămas pe bancă la Peterborough, echipă din liga a 3-a engleză. La Peterborough e antrenor Darren Ferguson, fiul lui Sir Alex.
Duel nesperat în familia Young
După o carieră fantastică, în care a petrecut nu mai puțin de 9 ani la Manchester United și a îmbrăcat și tricoul lui Inter, Ashley Young a semnat în 2023 cu Everton. Pasiunea sa pentru fotbal s-a transmis și către fiul său, Tyler. Puștiul a început fotbalul la Academia lui Arsenal, pe care a părăsit-o în vara lui 2024, după 10 ani. Tyler n-a apucat să debuteze în campionat, dar a prins primul său meci la seniori într-o partidă din EFL Trophy cu Stevenage (2-0).
Galerie Foto
Ashley și Tyler Young s-au întreținut câteva minute pe gazon înaintea întâlnirii dintre Everton și Peterborough, înainte ca tatăl să facă o glumă și să se îndepărteze în grabă.
Cei doi Young au ratat șansa de a scrie istorie. Niciodată într-un meci de Cupa Angliei n-au fost pe teren în același timp atât tatăl, cât și fiul.
Everton și-a concediat managerul chiar astăzi, cu câteva ore înaintea partidei cu Peterborough. Echipa e amenințată și în acest sezon cu retrogradarea, după alte două sezoane dificile. În locul lui Sean Dyche, a fost numit interimar Leighton Baines. Cele mai mari șanse să vină antrenor pe Goodison Park le are David Moyes.
Etichete: ashley young , tyler young , ash;ey young everton
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții