Oficial TAS, decizie fără milă: a fost suspendat din fotbal 4 ani!
articol scris de Digi Sport01.09.2024, 00:48
Liga Națiunilor: Italia - Franța, duminică, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Israel - Belgia, duminică, 21:45, DGS 2
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a luat o decizie radicală săptămâna aceasta, în cazul de dopaj al lui Mario Vuskovic (22 de ani).
Instanța de la Lausanne a dictat o suspendare de patru ani pentru fotbalistul lui Hamburg, care a luat o decizie dovedită, între timp, a fi foarte neinspirată.
TAS l-a suspendat pe Mario Vuskovic încă doi ani
Concret, jucătorul de 22 de ani a pierdut recursul depus la TAS, care a decis să îi prelungească suspendarea până în noiembrie 2026.
Inițial, Vuskovic fusese suspendat în Germania doi ani, după ce a fost depistat pozitiv la o substanță care îmbunătățește performanța sportivă.
Suspendarea urma să expire anul acesta, în noiembrie, dar Vuskovic a mers până în pânzele albe. După ce i s-a respins apelul, a făcut recurs la TAS, iar cei de la Lausanne au decis să îi aplice o perioadă și mai lungă.
Pe pagina de Instagram, clubul la care Vuskovic și-a petrecut junioratul, Hajduk Split, a postat pe Instagram la story o fotografie în care jucătorii echipei apar cu numărul 44 pe tricou, pe care Vuskovic l-a purtat la echipa croată.
- Amintim că, la începutul anului, Paul Pogba a fost suspendat tot patru ani, după ce a fost depistat pozitiv la testosteron.
Etichete: tas , dopaj , hamburg , mario vuskovic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții