Surpriză! Dat afară de Manchester United, Anthony Martial semnează cu o echipă lăsată în afara Europei de Armenia
articol scris de Digi Sport17.09.2024, 13:39
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Anthony Martial (28 de ani) a rămas liber de contract, după ce a fost dat afară de Manchester United.
În ultima perioadă, presa britanică a dezvăluit că atacantul francez ar fi aproape să semneze cu brazilienii de la Flamengo. Însă, se pare că negocierile dintre cele două părți nu s-au concretizat, în contextul în care vârful a cerut un salariu foarte mare din partea sud-americanilor.
După ce transferul său la Flamengo ”a picat”, se pare că Martial este foarte aproape de a semna cu o echipă eliminată în acest sezon din turul al III-lea al Conference League de o formație din Armenia.
Anthony Martial s-a înțeles cu grecii de la AEK Atena
Potrivit jurnalistului Matte Moretto, Anthony Martial s-a înțeles verbal cu grecii de la AEK Atena și sunt șanse mari să semneze cu formația din capitala elenă.
🚨✅ 𝐁𝐑𝐄𝐀𝐊𝐈𝐍𝐆 | Verbal agreement between AEK Athens and Anthony Martial, reports @MatteMoretto. 🇬🇷🟡 pic.twitter.com/3xMhk1Gtw9
— EuroFoot (@eurofootcom) September 16, 2024
Dacă va ajunge în cele din urmă la rivala PAOK-ului lui Răzvan Lucescu (55 de ani) din Grecia, atunci francezul va ajunge la echipa care a fost eliminată din turul III al Conference League de armenii de la Noah (grecii au pierdut cu 2-3 la general).
În acea ”dublă” de calificare, Goncalo Gregorio (29 de ani, ex-Dinamo) și Virgile Pinson (28 de ani, ex-Botoșani) au marcat fiecare câte un gol.
- 10 milioane de euro este cota de piață a lui Martial, potrivit Transfermarkt
- 317 meciuri, 90 de goluri și 55 de assisturi sunt cifrele înregistrate de Martial la Manchester United
Manchester United a decis la sfârșitul sezonului trecut să renunțe la Anthony Martial, după ce atacantul nu a mai dat satisfacție pe Old Trafford în ultimele sezoane.
Etichete: manchester united , aek atena , noah , anthony martial
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții