Vești bune din Turcia! Ce se întâmplă cu Alexandru Cicâldău, ieșit accidentat de pe teren în meciul cu Marseille
articol scris de Digi Sport27.11.2021, 18:19
Europa League: FCSB - Midtjylland, joi, 19:45, DGS 1
Europa League: Manchester United - PAOK, joi, 22:00, DGS 2
Alexandru Cicâldău (24 de ani) s-a accidentat în ultimul meci jucat pentru Galatasaray, victoria de pe teren propriu cu Marseille, 4-2, din cadrul grupelor Europa League.
Din păcate, mijlocașul a acuzat probleme în primele minute ale reprizei secunde și a trebuit să fie înlocuit cu Olimpiu Moruțan, ca măsură de precauție.
Vești bune din Turcia! Ce se întâmplă cu Alexandru Cicâldău, ieșit accidentat de pe teren în meciul cu Marseille
Accidentarea lui Cicâldău nu a fost una serioasă, conform informațiilor apărute sâmbătă în presa turcă. Internaționalul român este bine, iar acest lucru a fost confirmat și prin faptul că fostul fotbalist al Universității Craiova a fost inclus în lotul lui Galatasaray pentru următorul meci, duelul din deplasare contra lui Yeni Malatyaspor, formația lui Marius Șumudică.
De asemenea, și Moruțan a prins lotul de 21 de jucători al lui Fatih Terim. Yeni Malatyaspor - Galatasaray se joacă duminică, de la ora 18:00, în cadrul etapei cu numărul 14 din Super Lig.
Alexandru Cicâldău, remarcat de scouterul Atalantei în victoria cu Marseille
Cicâldău a deschis scorul după doar 12 minute, iar în minutul 30 a provocat autogolul care i-a desprins pe turci la două goluri, însă ghinionul a făcut ca în minutul 51 să iasă de pe teren, forțat de o accidentare.
Evoluția foarte bună a românului nu putea să vină într-un moment mai favorabil, având în vedere că la meci a fost prezent un scouter al Atalantei, conform Fotomac.
Publicația din Turcia a aflat că echipa lui Gian Piero Gasperini și-a trimis un reprezentant pentru a-l urmări pe Mostafa Mohamed, atacantul egiptean al grupării "Cim Bom Bom".
Totuși, datorită meciului mare făcut pe Nef Stadium, în locul vârfului a fost remarcat Cicâldău, care l-ar fi impresionat atât de mult pe scouterul lui Galatasaray încât a fost notat cu punctaj maxim.
Cicâldău a ajuns la formația pregătită de Fatih Terim vara aceasta, iar cel mai probabil turcii nu-i vor da drumul decât pentru o sumă considerabilă, având în vedere că fotbalistul a devenit în scurt timp unul dintre cei mai importanți membri ai primului 11.
Etichete: galatasaray , alexandru cicaldau , yeni malatyaspor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții