"Ușa pentru Șumudică este închisă!". Răsturnare de situație pentru antrenorul român
articol scris de Digi Sport29.08.2021, 16:16
SuperLiga: Oțelul - Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR, vineri, 21:00, DGS 1
Adana Demirspor, nou-promovată în prima ligă turcă, s-a despărțit, astăzi, de antrenorul Samet Aybaba, iar pe lista posibililor înlocuitori s-ar fi aflat și Marius Șumudică, liber de contract după despărțirea de CFR Cluj.
"Ușa pentru Șumudică este închisă!". Răsturnare de situație pentru antrenorul român
Cu toate acestea, publicația turcă Fanatik anunță că Adana Demirspor nu intenționează să-i facă o ofertă antrenorului român, care a mai antrenat în Turcia la Kayserispor, Gaziantep și Rizespor. "Ușa pentru Șumudică este închisă", a titrat sursa citată.
Motivul pentru care Adana Demirspor nu ar fi interesată de Șumudică în momentul de față ar fi acela că oficialii clubului au ajuns deja la o înțelegere cu Vincenzo Montella (47 de ani), tehnician italian care a mai pregătit echipe precum AS Roma, Fiorentina, AC Milan sau Sevilla.
Adana Demirspor a demarat deja negocierile cu antrenorul italian, iar jurnalistul Tunc Kayaci, de la beIN Sports precizează că "s-a ajuns deja la o înțelegere cu Montella, care își va cunoaște noua echipă în timpul pauzei competiționale pentru meciurile echipelor naționale".
Vincenzo Montella a antrenat ultima oară la Fiorentina, în perioada aprilie - decembrie 2019. Unicul trofeu din cariera antrenorului este Supercupa Italiei, cucerită cu AC Milan, în stagiunea 2016/2017.
Adana Demirspor a început sezonul din Turcia cu o victorie și două înfrângeri. La ultimul meci, celebrul Mario Balotelli a avut o reacție nervoasă când antrenorul a decis să îl înlocuiască în minutul 57.
Etichete: turcia , marius sumudica , vincenzo montella , adana demirspor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții