Tranzacția în care Galatasaray vrea să-l includă pe Alex Cicâldău
articol scris de Digi Sport21.06.2024, 20:12
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Alex Cicâldău (26 de ani) este pe punctul de a pleca din nou de la Galatasaray.
Transferat în vara anului 2021, Alexandru Cicâldău a evoluat doar în primul sezon pentru gruparea ”Cim-Bom-Bom”, iar mai apoi a fost împrumutat la Ittihad Kalba și la Konyaspor.
Transferul lui Alex Cicâldău la Bodrum a picat! Unde ar putea ajunge acum
Despre Alexandru Cicâldău s-a vorbit în ultima vreme că urma să fie împrumutat din nou de Galatasaray, dar de această dată la nou-promovata Bodrum.
Însă, această mutare a intrat în impas. Cu toate acestea, românul ar putea fadce pasul către altă grupare din Turcia.
Galatasaray vrea să-l includă pe mijlocașul român într-o tranzacție pentru un alt fotbalist.
Concret, Galatasaray vrea să-l trimită pe Alexandru Cicâldău la Alanyaspor, plus încă trei milioane de euro, iar la Istanbul să ajungă extrema Oguz Aydin, anunță presa turcă.
Însă și această mutare pare greu de concretizat în acest moment. Cei de la Alanyaspor nu ar dori să renunțe la Aydin, în timp ce Alexandru Cicâldău și-ar dori să evolueze la Galatasaray în stagiunea următoare.
În prezent, Alex Cicâldău se află la EURO 2024, alături de naționala Românie.
Cifrele lui Alex Cicâldău
- 32 de meciuri a jucat Alex Cicâldău în sezonul 2023/2024
- Un gol și două pase decisive a reușit Alex Cicâldău în meciurile jucate
- 3.000.000 de euro este cota de piață a lui Alex Cicâldău, potrivit Transfermarkt
Etichete: turcia , galatasaray , alanyaspor , alex cicaldau , bodrum
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții