"Sunt diesel, dar apoi devin ca un Ferrari". Marius Șumudică, declarații marcă înregistrată în Turcia
articol scris de Digi Sport22.10.2023, 15:53
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Marius Șumudică (52 de ani) a revenit în Turcia în această toamnă, iar antrenorul român este din nou în centrul atenției în SuperLig.
"Le promit tuturor că Gaziantep va rămâne în prima ligă"
Gaziantep avea înfrângeri pe linie în momentul revenirii lui Șumudică și era ultima în Turcia. De la venirea românului, clubul a obținut 3 victorii și a ieșit din zona "roșie" a clasamentului, iar "Șumi" a oferit un interviu în stilul caracteristic pe pagina de Youtube a clubului.
”Cât e amenda (n.r. dacă retrogradează)? Este…, este…, e prea de mult, dar nu este o problemă, am acceptat. Așa cum clubul mă plătește pe mine și eu am acceptat să plătesc dacă fac greșeli. Dar nu vreau să o iau în direcția aia, ci să mențin clubul în prima ligă.
Sunt foarte optimist. Dar vreau să mai spun ceva. Cum am spus, eu sunt diesel. Dar apoi sunt ca un Ferrari. Vreau să învăt limba turcă, pentru că îmi place țara asta, îmi place viața de aici. Așa cum am promis, vreau să-mi cumpăr o casă aici. Asta simt eu în inima mea. Și familia mea se simte foarte bine în această țară.
Le promit tuturor, fanilor, șefilor clubului, că Gaziantep va rămâne în prima ligă pentru că am ales jucătorii care trebuie. Toți jucătorii contribuie însă la performanțe, nu doar Drăguș, Niță, Morais", a spus Șumudică, potrivit Playsport.
"E 'criminal'. Asta face de dimineața până seara". Reacții după recitalul dat de Marius Șumudică în Turcia
Imaginile cu Marius Șumudică în timp ce dansează s-au răspândit rapid, iar Florin Prunea și Ionuț Badea au comentat gesturile lui Marius Șumudică în platoul emisiunii Digi Sport Matinal.
Florin Prunea: "Șumi e criminal. Băi, asta face parte din repertoriul lui și nimic nu face întâmplător. El și comportamentul, interviurile și gesturile din timpul meciurilor le face ca să-și facă jucătorii să dea maximum. El asta face de dimineața până seara. Face totul pentru jucători și uite că prinde. Jucătorii îl iubesc".
Ionuț Badea: "Șumudică e genul de antrenor care ajunge la rezultat prin alte metode. Dacă pentru noi 6+3 înseamnă 9, el face 5+4 sau 7+2 și tot atât îi dă. Are și alte metode, în afară de competență".
Etichete: marius sumudica , declaratii sumudica , gaziantep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții