Roșu direct! Gestul pentru care Marius Șumudică a fost trimis în tribune
articol scris de Digi Sport06.11.2023, 21:46
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Marius Șumudică (52 de ani) a fost eliminat în minutul 58 al meciului Gaziantep - Rizespor, pe care echipa sa l-a câștigat cu 2-0.
Antrenorul român a văzut direct cartonașul roșu și a fost trimis de arbitru în tribune cu mai bine de jumătate de oră până la finalul meciului, când scorul final era deja stabilit.
Marius Șumudică, eliminat în Gaziantep - Rizespor
Potrivit publicației locale Gazianteprefelks, Marius Șumudică a fost eliminat pentru că a intrat pe suprafața de joc.
Antrenorul român ar fi fost surprins de faptul că arbitrul îl trimite în tribune, pentru că, deși a intrat în teren, nu a fost agresiv în proteste.
Până la eliminarea lui Marius Șumudică, Gaziantep a marcat de două ori, prin Alexandru Maxim, care a transformat un penalty primit după o gafă cum rar se vede, și Denis Drăguș.
Gaziantep, pe locul 13 în Turcia
Preluată de Marius Șumudică după patru etape, în care nu a obținut niciun punct, Gaziantep tocmai a ajuns la a patra victorie stagională.
Cu 12 puncte, Gaziantep este pe locul 13 în Turcia.
Etichete: marius sumudica , gaziantep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții