Foto Primele imagini cu arbitrul bătut în Turcia, după externare. Starea de sănătate a lui Halil Umut Meler
articol scris de Digi Sport13.12.2023, 09:54
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Luni seara, duelul dintre Ankaragucu și Rizespor (1-1) a oferit o scenă rar întâlnită pe terenul de fotbal.
Arbitrul Halil Umut Meler (37 de ani) a fost victima președintelui lui Ankaragucu, iar ultimul menționat l-a lovit cu pumnul în gură pe central. Ulterior, scenele au continuat, iar "cavalerul fluierului" a fost "șifonat" serios în timp ce se afla întins pe gazon și a mai primit lovituri din partea celor din jur.
Arbitrul bătut în Turcia a fost externat
Galerie Foto
După câteva zile de îngrijiri medicale, Halil Umut Meler a fost externat, în cursul dimineții de miercuri, 13 decembrie. Arbitrul turc a ieșit pe picioare, înconjurat de apropiați, dar și de medicul spitalului unde și-a petrecut ultimele zeci de ore.
Potrivit turcilor, doctorul Mehmet Yorubulut a ținut să spună că starea de sănătate a arbitrului este una bună în momentul de față, iar urmările de pe fața lui Halil Umut Meler se vor vindeca în timp.
Turcii au anunțat câți ani de închisoare riscă președintele bătăuș care a pocnit un arbitru pe teren
Președintele clubului Ankaragucu și alți doi bărbați implicați în accident au fost arestați, iar Federația a decis suspendarea tuturor meciurilor din Turcia.
La 24 de ore de la acele momente, Faruk Koca a anunțat, printr-un comunicat postat pe site-ul oficial al lui Ankaragucu, că demisionează din funcția de președinte al clubului.
Conform Codului Penal din Turcia, infracțiunea de "vătămare intenționată", care a dus la arestarea suspecților, este pedepsită cu închisoare de la 1 la 3 ani, scriu jurnaliștii de la Hurriyet.
De asemenea, dacă acțiunea în cauză este comisă "în timp ce persoana vătămată se află în timpul serviciului", pedeapsa crește cu 50% și ajunge astfel la 4,5 ani.
Dacă circumstanțele sunt agravante, având în vedere consecințele și se ajunge la "fracturi sau dislocări ale oaselor", pedeapsa crește cu încă o jumătate și ajunge astfel la 6 ani și 7 luni de detenție.
În plus, există o majorare a pedepsei și pentru pentru "comportament violent pe terenul de sport", astfel că președintele lui Ankaragucu, Faruk Koca, poate fi pedepsit cu până la 9 ani de închisoare.
Etichete: turcia , super lig , halil umut meler
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții