Olimpiu Moruțan, pe lista unei echipe din Serie B. Anunțul presei italiene
articol scris de Digi Sport27.07.2022, 16:25
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Olimpiu Moruțan (23 de ani) nu este în planurile noului antrenor de la Galatasaray Istanbul, Okan Buruk (48 de ani), chiar dacă a fost inclus în lotul echipei pentru cantonamentul din Austria.
Olimpiu Moruțan, dorit de Pisa
Galatasaray are o problemă în privința listei jucătorilor care pot fi înregistrați pentru sezonul 2022-2023. Mai exact cu numărul străinilor.
Galatasaray îl va împrumuta pe Olimpiu Moruțan, iar echipa turcă a primit oferte de la Sivasspor, Karagumruk și Kasimpașa. Recent, pe fir a intrat și o echipă din Serie B.
Cotidianul La Nazione a anunțat că directorul sportiv de la Pisa, Claudio Chiellini, și administratorul delegat Giovanni Corrado au inițiat primele contacte cu Galatasaray.
Pisa vrea să-l împrumute pe Olimpiu Moruțan, cu posibilitatea unui transfer definitiv la finalul sezonului 2022-2023. Galatasaray vrea să obțină măcar patru milioane de euro în schimbul transferului mijlocașului român.
La Pisa, Olimpiu Moruțan ar fi coechipier cu mijlocașul român Marius Marin (23 de ani).
În același timp, fundașul Adrian Rus (26 de ani), de la Fehervar, este aproape de un transfer la Pisa.
În sezonul 2021-2022, Pisa s-a clasat pe locul trei în Serie B, apoi a pierdut în finala play-off-ului pentru promovarea în Serie A, cu Monza.
Pe durata împrumutului, Pisa trebuie să plătească salariul anual al lui Moruțan, 600.000 de euro.
- În sezonul 2021-2022, Olimpiu Moruțan a reușit 3 goluri și 3 pase decisive în 26 de meciuri în Superliga Turciei.
- 3,5 milioane de euro este cota de piață a lui Olimpiu Moruțan, potrivit Transfermarkt.
Etichete: serie b , galatasaray , pisa , morutan , olimpiu morutan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții