Olimpiu Moruțan, în mijlocul unei altercații în Turcia!
articol scris de Digi Sport09.01.2024, 23:06
SuperLiga: Oțelul - Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR, vineri, 21:00, DGS 1
Marți seara, Alayanspor și Ankaragucu au încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat în etapa cu numărul 16 din SuperLig.
În urma acestui rezultat, Ankaragucu, formația lui Olimpiu Moruțan, este pe locul 13 în campionat și are 21 de puncte acumulate în 19 meciuri jucate.
Olimpiu Moruțan a sărit să aplaneze un conflict
Duelul dintre Alanyaspor și Ankaragucu a fost unul agitat, iar ambele echipe au avut câte un om eliminat. Mai întâi, Ankaragucu a rămas în inferioritate numerică, asta după ce Efkan Bekiroglu a văzut direct cartonașul roșu, în minutul 43.
În repriza secundă, Alanyaspor a rămas și ea fără un om, după ce Leroy Fer a văzut și el cartonașul roșu, în minutul 59.
Un moment tensionat l-a avut în prim-plan și pe Olimpiu Moruțan, atunci când internaționalul român a sărit să aplaneze un conflict între jucătorii celor două echipe, după cum se poate observa în imaginile de mai jos.
Galerie Foto
Două milioane de euro pentru transferul lui Moruțan
Fatih Terim vrea să înceapă în forță campania de transferuri la Panathinaikos, iar Olimpiu Moruțan este principala țintă a marelui antrenor turc în momentul de față.
- Interesul pentru Moruțan nu este unul întâmplător, asta deoarece internaționalul român a ajuns la Galatasaray la cererea lui Terim, în vara anului 2021
Potrivit turcilor, Panathinaikos a pregătit o ofertă în valoare de două milioane de euro pentru Olimpiu Moruțan, fotbalist cumpărat în urmă cu jumătate de an de Ankaraguku de la Galatasaray pentru trei milioane de euro.
Discuțiile dintre Ankaragucu și Panathinaikos au început deja, însă rămâne de văzut pentru ce sumă ar fi dispuși turcii să renunțe la serviciile lui Moruțan.
- 18 meciuri, 3 goluri și două pase reprezintă cifrele lui Moruțan la Ankaragucu
Etichete: turcia , morutan , ankaragucu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții