Video Olimpiu Moruțan a făcut spectacol în meciul cu Fenerbahce! "Avalanșă" de driblinguri împotriva liderului
articol scris de Digi Sport29.01.2024, 16:46
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Duminică seara, Ankaragucu a cedat cu scorul de 1-2 pe terenul celor de la Fenerbahce, într-un meci din etapa cu numărul 23 din Turcia.
În urma acestui rezultat, formația lui Olimpiu Moruțan ocupă locul 11 și are 28 de puncte acumulate. De cealaltă parte, Fenerbahce este lider în Turcia.
Moruțan, magicianul celor de la Ankaragucu
Sosit în vară de la Galatasaray, Olimpiu Moruțan s-a impus la Ankaragucu și a devenit titular de drept. În ultimul meci, internaționalul român a bifat 61 de minute, suficient pentru a le arăta din nou turcilor de ce este în stare.
Moruțan a fost protagonistul unei "cascade" de driblinguri chiar pe terenul liderului din Turcia. Totodată, mijlocașul celor de la Ankaragucu a mai avut o fază importantă și a șutat superb de la distanță, însă balonul a lovit puternic bara tranversală a celor de la Fenerbahce.
- VEZI AICI VIDEO cu driblingurile lui Moruțan din meciul cu Fenerbahce
Moruțan, sigur pe foștii colegi de la FCSB: "E anul lor!"
După 23 de etape, FCSB este lider în România și speră să cucerească primul titlu din 2015 încoace. Olimpiu Moruțan consideră că elevii lui Elias Charalambous au cele mai mari șanse să ridice trofeul deasupra capului la finalul sezonului.
"Da, mai urmăresc campionatul românesc. Îmi doresc ca Steaua (n.r. FCSB) să câștige campionatul. Mai au colegi acolo, mă refer la Coman, la Olaru și cred că anul acesta o să fie anul lor. Eu zic că anul acesta sunt șanse foarte mari să câștige. Le țin pumnii și sper să fie puternici până la final", a spus Moruțan, pentru AS.ro.
Etichete: turcia , morutan , ankaragucu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții