OFICIAL | Dorința lui Marius Șumudică s-a împlinit! Denis Drăguș, prezentat la Gaziantep
articol scris de Digi Sport13.09.2023, 17:18
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Gaziantep, echipa preluată recent de Marius Șumudică (52 de ani), l-a prezentat oficial pe Denis Drăguș (24 de ani) în cursul zilei de miercuri.
Fotbalistul a ajuns în Turcia marți seară, iar în cursul zilei de miercuri a semnat și contractul cu gruparea turcă.
Denis Drăguș a semnat cu Gaziantep
Turcii au anunțat că Denis Drăguș va evolua sub formă de împrumut la Gaziantep până la finalul acestui sezon.
- 1,4 milioane de euro este cota de piață a lui Denis Drăguș, potrivit Transfermarkt.
”Gaziantep a ajuns la un acord cu fotbalistul și cu clubul Standard Liege pentru împrumutul lui Denis Drăguș.
La ceremonia la care au luat parte și Secil Komurcu, Idris Kalkan și Mustafa Kara, Denis Drăguș a semnat un contract prin care va fi jucătorul clubului nostru până la finalul sezonului.
Îi urăm bun venit la echipa noastră și îi dorim mult succes”, a fost anunțul clubului Gaziantep.
Marius Șumudică a recunoscut că el a fost cel care a insistat pentru transferul fotbalistului român.
”Din ce am văzut eu, din informațiile pe care mi le-am mai luat, este un fotbalist cu un potențial enorm și sper să joace atât de bine încât să revină la echipa națională.
De altfel am și spus că eu pe Denis Drăguș mi-l doresc cel mai mult”, a spus Marius Șumudică pentru digisport.ro, înainte ca transferul fotbalistului să se oficializeze.
Denis Drăguș, al treilea transfer făcut de Marius Șumudică la Gaziantep
Denis Drăguș este al treilea fotbalist transferat de Gaziantep, de la revenirea la echipă a lui Marius Șumudică.
În urmă cu doar câteva zile, Junior Morais, fostul fundaș lateral al Rapidului, și Florin Niță, fostul portar titular al echipei naționale au semnat cu clubul din SuperLig.
Etichete: marius sumudica , gaziantep , denis dragus , dragus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții