Jose Mourinho vrea un jucător de la Barcelona
articol scris de Digi Sport18.08.2024, 17:01
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Jose Mourinho (61 de ani) a preluat-o în această vară pe Fenerbahce, una dintre cele mai puternice formații din Turcia.
În contextul în care nu are parte de un început grozav de mandat la echipa din SuperLig (a fost eliminat din turul III preliminar de UCL de Lille și a obținut doar patru puncte din primele două etape de campionat), ”The Special One” vrea să aducă în lotul său un fotbalist de la Barcelona, care nu se află în grațiile lui Hansi Flick (59 de ani).
Jose Mourinho vrea să-l împrumute pe Ansu Fati la Fenerbahce
Potrivit celor de la Diario Sport, Jose Mourinho vrea să profite de ”răceala” care există între Hansi Flick și Ansu Fati și să-l aducă pe mijlocașul ofensiv sub formă de împrumut la Fener până la sfârșitul sezonului.
Mai mult, sursa citată anterior scrie că reprezentanții turci au început deja discuțiile cu impresarul lui Fati, Jorge Mendes, pentru a grăbi un eventual transfer al tânărului de 21 de ani în SuperLig. Însă, de un eventual împrumut al lui Fati mai sunt interesate Wolves, Sevilla și Marseille.
Însă, rămâne de văzut dacă Barcelona va accepta varianta unui împrumut sau dacă va dori să-l vândă definitiv pe Fati la o altă echipă.
🚨🚨| Wolves are in a battle with Fenerbahce, Sevilla and Marseille to sign Ansu Fati on loan from Barcelona.
— CentreGoals. (@centregoals) August 18, 2024
[@sport] pic.twitter.com/hlUu2KS7DK
Ansu Fati a revenit în această vară la Barcelona, după ce i-a expirat împrumutul la Brighton. Însă, mijlocașul de 21 de ani nu se află în planurile lui Hansi Flick, astfel că fotbalistul a fost trecut pe lista de transferuri de către catalani.
- 25 de milioane de euro este cota de piață a lui Fati, potrivit Transfermarkt
- până în vara anului 2027 mai are mijlocașul contract cu Barcelona
VIDEO Rezumat Valencia - Barcelona, scor 1-2
Etichete: jose mourinho , barcelona , fenerbahce , ansu fati
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții