Răsturnare de situație! Turcii care-i anunțaseră plecarea lui Șumudică au transmis că antrenorul rămâne la Gaziantep
articol scris de Digi Sport26.02.2024, 20:30
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Turcii au anunțat în cursul zilei de luni că cei din conducerea clubului Gaziantep au hotărât să îl demită pe antrenorul Marius Șumudică (52 de ani).
Șefii de la Gaziantep ar fi ajuns la această concluzie după o ședință care s-a desfășurat la sediul clubului. Principalul motiv ar fi fost că, sub conducerea tehnicianului român, echipa a obținut o singură victorie în precedentele zece meciuri din campionat.
Marius Șumudică rămâne la Gaziantep
Totuși, la doar câteva ore distanță, Ali Budak, jurnalistul care anunțase și plecarea lui Marius Șumudică, de la publicația Gazispor, a explicat că a avut loc o răsturnare de situație, iar cei de la Gaziantep au decis să îl lase pe antrenorul român să își continue munca la echipă.
Marius Șumudică, reacție după ce fanii lui Gaziantep i-au cerut demisia
Gaziantep a pierdut cu Bașakșehir, scor 0-2, în runda a 27-a a primei ligi din Turcia. În timpul jocului, fanii lui Gaziantep i-au cerut demisia lui Marius Șumudică și au venit cu o scandare inedită: ”Spune-ne, Șumudică, de ce nu joacă echipa?”.
La conferința de presă de după joc, Marius Șumudică a reacționat.
”Fanii mă iubesc, nu știu ce a fost. Vom vedea zilele viitoare, dar eu îi iubesc și cred că vom rămâne în prima ligă. Mai avem 11 meciuri.
Echipa a jucat bine, pot să spun că am dominat o echipă de talia lui Bașakșehir.
Am jucat bine, am luptat. Am avut 14 șuturi, dar nu am reușit să înscriem. Ei au dat două goluri din patru șuturi. Nu meritam să pierdem.
Cred că ne vom salva. E sigur că vom lupta pentru a rămâne în prima ligă. Cred în șansa noastră de a rămâne în prima ligă”, a declarat Marius Șumudică, potrivit webantep.
Etichete: marius sumudica , antrenor , gaziantep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții