Galata poate scăpa la vară de Cicâldău. O echipă e gata să ofere 10 milioane de euro
articol scris de Digi Sport25.02.2022, 10:52
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Alexandru Cicâldău (24 de ani) se pare că nu mai are viață lungă la Galatasaray, mai ales că nu prea mai intră în vederile noului antrenor.
De altfel, Domenec Torrent (59 de ani) și-a făcut deja lista de transferuri pentru perioada de vară.
Galatasaray traversează un sezon de coșmar în Superliga Turciei și ocupă locul 13 în clasament, după 26 de etape.
Galata poate scăpa la vară de Cicâldău. O echipă e gata să ofere 10 milioane de euro
Potrivit turcilor de la Fotospor, Torrent le-ar fi transmis oficialilor grupării Cim Bom Bom că are nevoie de șase achiziții, pentru a rezolva problemele din jocul Galatei. Iar asta înseamnă că Cicâldău păstrează șanse mici de a mai continua.
Numai că pentru internaționalul român vestea s-ar putea să fie una chiar bună, dacă ne raportăm la faptul că deja a apărut o echipă care s-a arătat interesată de serviciile sale. Este vorba despre Sampdoria, care ar fi gata să le ofere bașkanilor turci suma de 10 milioane de euro.
Conform sozcu.com.tr, Galata ar putea face un profit de 3,5 milioane de euro în doar un an, după ce turcii le-au achitat celor de la Universitatea Craiova suma de 6,5 milioane de euro în vara anului trecut.
Alexandu Cicâldău și Olimpiu Moruțan, out de la Galatasaray
Evoluțiile celor doi internaționali român nu i-au convins pe oficialii celor de la Galatasaray. Marius Șumudică a declarat că atât Moruțan, cât și Cicâldău sunt pe picior de plecare de la vicecampioana Turciei.
”Situația lui Moruțan și a lui Cicâldău e proastă. Morutan e un jucător foarte talentat, dar e lent, fără viteză și fără viteză nu poate să joace în Turcia, mai ales că îl bagă în bandă. În bandă nu poate să joace, e izolat, în loc să îl bage în spatele vârfului, să îi dea libertate. Cicâldău nu iese din tipar. Este constant, spre rău.
Nu iese cu nimic în evidență. Aici ieșea, dar asta e diferența de campionate. Din câte știu, Galatasaray vrea să renunțe la amândoi. Maxim joacă bine la Gaziantep, el și Toșca au prins rădăcini acolo. Djokovic s-a dus la Adana, îi va fi greu, dar a făcut un pas în față”, a declarat Marius Șumudică, miercuri, la emisiunea Digi Sport Special.
Etichete: galatasaray , sampdoria , alexandru cicaldau , cicâldau galatasaray
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții