Denis Drăguș și Alex Maxim, recital în fața lui Balotelli! Românii au făcut show în Turcia
articol scris de Digi Sport12.05.2024, 19:59
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În ultima etapă de campionat, Denis Drăguș (24 de ani) a fost protagonistul unui moment nefericit și a ratat un penalty pentru Gaziantep, iar formația sa a făcut doar egal cu Hatayaspor, scor 1-1.
În această etapă, Gaziantep a avut programat un meci contra celor de la Adana Demirspor, echipă la care joacă și Mario Balotelli.
Adana Demirspor - Gaziantep 1-6. Drăguș a marcat de două ori pentru Gaziantep, iar Maxim a oferit două assist-uri. Balotelli, eliminat
Florin Niță, Alexandru Maxim și Denis Drăguș au fost titularizați contra celor de la Adana Demirspor, iar românii au ieșit la rampă.
Jucat pe poziția de atacant central, Denis Drăguș a deblocat tabela în minutul 11, din pasa decisivă a lui Lazar Markovic, fotbalist sârb care a trecut și pe la Liverpool.
Ulterior, Adana Demirspor a egalat 20 de minute mai târziu, când Balotelli i-a oferit un assist lui Stiven Mendoza.
La doar un minut distanță, același Markovic a ieșit în evidență și a dus scorul la 2-1 pentru Gaziantep, după ce Alexandru Maxim a pasat decisiv.
Ulterior, în minutul 40, Mario Balotelli a primit cartonașul roșu și a fost eliminat. De menționat este faptul că atacantul italian fusese avertizat cu cartonaș galben în minutul 28 al partidei.
Gaziantep a profitat de omul în plus pe teren și a mai punctat o dată, prin Djilobodji, în minutul 45+7, iar Alexandru Maxim și-a mai trecut în cont o pasă decisivă.
Gaziantep a mai înscris încă o dată, iar Eskihellac a fost cel care a marcat pentru scorul de 4-1.
Denis Drăguș l-a învins din nou pe Mahammadaliyev și a făcut dubla, după reușita semnată în minutul 77. Ulterior, în prelungirile partidei, Badjl a dus scorul la 5-1 pentru Gaziantep.
În urma acestui rezultat, Gaziantep a acumulat 38 de puncte și a ieșit din zona retrogradării. Fosta echipă a lui Marius Șumudică este la o lungime distanță de Karagumruk, ultimul club care ocupă poziție retrogradabilă.
Etichete: mario balotelli , alex maxim , florin nita , gaziantep , denis dragus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții