Deian Sorescu, criticat de presa din Polonia după plecarea la Gaziantep: ”A fost sub așteptări”
articol scris de Digi Sport17.01.2024, 08:52
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Deian Sorescu (26 de ani) va fi în cel mai scurt timp jucătorul celor de la Gaziantep.
În speranța că va prinde mai multe minute și va ajunge la EURO 2024, acolo unde România este calcificată, fotbalistul a dat curs ofertei venite din Turcia.
Deian Sorescu, criticat de presa din Polonia după plecarea la Gaziantep: ”A fost sub așteptări”
La scurt timp după anunțul că Sorescu va fi noul jucător al formației din SuperLig, polonezii au reacționat.
Cei de la Sportowy24 au vorbit despre noua aventură a românului, dar și despre faptul că prestațiile sale de la Rakow au fost mult sub așteptările tuturor.
”Sorescu a venit la Rakow la începutul anului 2022. A devenit apoi un record de transferuri pentru un club care aspira la campionat.
Cu toate acestea, la Rakow, Sorescu a fost sub așteptări. Nu a oferit numere și, în consecință, și-a pierdut locul în lot. Sezonul trecut s-a întors în țara sa timp de șase luni și a jucat la FCSB.
În vară, Sorescu s-a întors, dar din nou nu a dat totul. Acum, după ce i-a semnat pe Erick Otieno și Jakub Myszor, Rakow a decis să-l împrumute din nou pe român.
Gaziantep îl poate cumpăra pe Sorescu la finalul sezonului. Astfel, Rakow va împărți orice sumă cu clubul anterior. Dinamo București are dreptul la 15 la sută”, anunță sursa citată.
Deian Sorescu, salariu de 30.000 de euro pe lună la Gaziantep
Marius Șumudică a insistat pentru Deian Sorescu, iar Gaziantep a reușit să obțină împrumutul acestuia de la Rakow până la finalul acestei stagiuni. În plus, gruparea din Turcia va avea și opțiunea unui transfer definitiv.
Potrivit celor de la GSP, Sorescu va călători miercuri, 17 ianuarie, către Gaziantep, acolo unde are programată vizita medicală.
Dacă totul va decurge conform planului, fostul fotbalist de la Dinamo și FCSB va semna contractul și va primi un salariu de 30.000 de euro pe lună.
- Conform surselor digisport.ro, la Rakow, Deian Sorescu era remunerat cu 22.000 de euro pe lună.
Etichete: transfer , marius sumudica , gaziantep , deian sorescu , rakow
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții