Avertismentul lui Marius Șumudică înaintea duelului cu Galatasaray: ”Nu vreau să fac scandal!”
articol scris de Digi Sport28.11.2021, 10:37
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Yeni Malatyaspor, formația pregătită de Marius Șumudică (50 de ani), are trei înfrângeri consecutive și primește astăzi vizita lui Galatasaray, echipa lui Olimpiu Moruțan (22 de ani) și Alexandru Cicâldău (24 de ani), de la ora 18:00, în etapa a 14-a din SuperLig.
Șumudică și-a început ”ca din pușcă” mandatul la Malatyaspor și a obținut două victorii în primele meciuri, însă în ultimele trei runde valoarea scăzută a lotului și-a spus cuvântul și nu a mai obținut niciun punct. Duminică, trupa tehnicianului român are un examen extrem de dificil împotriva lui Galatasaray, echipă la care strălucesc Cicâldău și Moruțan.
- 17 este locul ocupat de Malatyaspor în SuperLig, cu 12 puncte în 13 meciuri.
Marius Șumudică se teme de maniera de arbitraj înaintea duelului cu Galatasaray: ”Nu vreau să fac scandal”
Antrenorul de 50 de ani a prefațat duelul cu Galatasaray și a scos în evidență faptul că își dorește ca deciziile arbitrilor să nu influențeze rezultatul final.
”Să vină aici și să ne bată cu fotbalul practicat pe teren și atunci o să-i felicităm. Îmi doresc ca ambele echipe să aibă parte de un meci bun, fără intervenția arbitrului sau a mai știu eu cui. Șumudică s-a schimbat acum, nu am mai văzut cartonașe galbene sau roșii, dar cred că a venit timpul să vorbim. Nu vreau să fac scandal, dar sunt lucruri care trebuie spuse”, a spus Marius Șumudică, potrivit turcilor de la Fanatik.
În plus, Șumudică a reamintit problemele de lot pe care le experimentează la Malatyaspor și a cerut câteva transferuri în perioada de mercato din iarnă.
”6-7 jucători nu au calitate de nivelul primei ligi. Cum pot să fac schimbări? Cum pot să rotesc jucătorii? Aștept ca un nebun fereastra de transferuri din ianuarie. Am vorbit cu președintele, avem nevoie de 5-6 jucători transferați. Vom juca, iar Malatya va fi în top. Nu poți avea succes cu jucători aduși din ligile inferioare!”, a adăugat Marius Șumudică.
După 13 runde, Galatasaray ocupă locul 8 în Turcia, cu 21 de puncte, la 12 lungimi în urma liderului neînvins Trabzonspor.
Etichete: marius sumudica , malatyaspor , antrenor malatyaspor , malatyaspor galatasaray
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții