Video Alex Maxim, gol și pasă decisivă în meciul cu Fenerbahce, sub privirile selecționerului Edi Iordănescu
articol scris de Digi Sport29.04.2022, 22:50
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Mijlocașul Alexandru Maxim (31 de ani) a reușit un gol și o pasă decisivă pentru Gaziantep în meciul din deplasare cu Fenerbahce Istanbul, scor 2-3, în etapa cu numărul 35 din Superliga Turciei.
Alex Maxim, cel mai bun marcator pentru Gaziantep în acest sezon
La meci a asistat și selecționerul Edi Iordănescu, care vrea să discute cu antrenorul lui Gaziantep și cu jucătorii Alex Maxim și Alin Toșca.
Fenerbahce a condus cu 2-0, după reușitele lui Diego Rossi (5’) și Serdar Dursun (62’).
În minutul 64, Alex Maxim i-a pasat excelent lui Angelo Sagal, care a rămas singur cu portarul și a înscris.
Fenerbahce s-a distanțat pe tabelă în minutul 82, după reușita lui Miha Zajc.
În minutul 90+7, Alex Maxim a înscris din penalty, după un henț în careu comis de un fundaș al echipei gazdă.
Fundașul Alin Toșca a fost integralist pentru Gaziantep.
Alexandru Maxim este cel mai bun marcator pentru Gaziantep în acest sezon, cu 12 goluri, la care se adaugă 6 pase de gol.
Gaziantep are cinci meciuri la rând fără victorie în campionat și ocupă locul 16 în clasament, exact deasupra zonei retrogradării.
- Alex Maxim (31 de ani) are 54 de selecții și 7 goluri pentru echipa națională a României.
- Fundașul Alin Toșca (30 de ani) și-a anunțat recent retragerea din echipa națională.
Etichete: fenerbahce , turcia , maxim , edi iordanescu , alex maxim , alin tosca , gaziantep , maxim gaziantep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții