Alex Cicâldău este infectat din nou cu COVID-19. Presa din Turcia a făcut anunţul
articol scris de Digi Sport04.12.2021, 08:27
Europa League: FCSB - Midtjylland, joi, 19:45, DGS 1
Europa League: Manchester United - PAOK, joi, 22:00, DGS 2
Galatasaray a anunţat printr-un comunicat remis presei că după testarea pentru COVID-19 jucătorii şi staff-urile tehnic şi administrativ au ieşit negativ, cu o singură excepţie.
Alexandru Cicâldău are COVID-19 şi va fi înlocuit în echipa Galatasaray de Moruţan
Galata nu a pronunţat numele lui Alexandru Cicâldău atunci când a precizat că este un fotbalist pozitiv, însă presa din Turcia a scris că este vorba despre jucătorul român.
Devenit unul dintre cei mai buni oameni din trupa lui Fatih Terim, Cicâldău contractează virusul pentru a doua oară. În noiembrie anul trecut, la Universitatea Craiova, Cicâldău si Bancu lipseau din echipă din cauza aceleiaşi probleme.
Turcii mai scriu că în locul lui "Cic", poziţia din mijlocul terenului ar urma să fie preluată de Moruţan. Terim mai are în acea zonă alte două soluţii: Halil Dervişiglu si Feghouli.
Cicâldău are trei goluri în 13 meciuri pentru Gala în actualul sezon
Alexandru Cicâldău a fost cumpărat de Galatasaray cu 6,5 milioane de euro de la Universitatea Craiova, în vară, de către Galatasaray.
"Testele PCR pentru COVID-19 realizate astăzi (n.r. vineri) de jucătorii noştri, staff-ul tehnic şi ceilalţi angajaţi în zona de performanţă ... au evidenţiat un singur test pozitiv. Tratamentul şi carantina au fost iniţiate", s-a precizat într-un comunicat al celor de la Galata.
Galatasaray, care este pe locul 8 în Super Lig, joacă în această după-amiază cu Altay, de la ora 18:00. Are 22 de puncte, iar clasamentul este condus de Trabzon, 36 de puncte.
Etichete: galatasaray , cicaldau , covid 19 cicaldau
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții