Șumudică n-a stat pe gânduri și a numit cel mai bun fotbalist român din 2023
articol scris de Digi Sport24.12.2023, 15:13
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Marius Șumudică (52 de ani) a revenit în țară noaptea trecută, la doar câteva ore după ce Gaziantep a trecut cu scorul de 3-0 de Karagumruk.
Marius Șumudică, impresionat de Radu Drăgușin
Radu Drăgușin este unul dintre cei mai curtați fotbaliști ai momentului. De situația internaționalului român s-au interesat mai multe cluburi mari din Europa, iar Marius Șumudică este de părere că fundașul celor de la Genoa merită premiul de cel mai bun jucător român al anului 2023.
"Jucătorul român? Părerea mea că Drăgușin. Am și spus că Drăgușin ar fi singurul care ar putea juca pentru Galatasaray și Fenerbahce, echipele mari din Turcia. Sunt jucători buni, dar cred că el este cel mai în vogă, se vorbește foarte mult de el. A crescut într-un timp foarte scurt", a spus Șumudică.
Șumudică confirmă zvonurile legate de Lucescu senior la Beșiktaș
În ultimele săptămâni, numele lui Mircea Lucescu a fost asociat cu Beșiktaș, formație care nu traversează cel mai bun moment. "Vulturii" au rămas fără antrenor principal, iar tehnicianul român figurează pe lista conducerii.
Revenit în Turcia în urmă cu trei luni, Marius Șumudică a fost întrebat despre informațiile cu privire la interesul celor de la Beșiktaș pentru Mircea Lucescu. Antrenorul celor de la Gaziantep a confirmat că a auzit despre acest lucru în "Țara Semilunei" și crede că Il Luce este capabil să revină pe bancă, în ciuda vârstei pe care o are, 78 de ani.
"Da, sunt zvonuri, se vorbește. Nu știu exact să vă spun. Se vorbește că ar fi o soluție. Eu vorbesc cu nea Mircea și crede-mă că e câteodată mai limpede decât mine la căpătână", a spus Șumudică, în aeroport.
Declarațiile lui Marius Șumudică
Etichete: marius sumudica , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții