Galerie Foto Soția îi comunică subtil ceva, dar Gerrard face tot ca el. Dezvăluirile lui Stevie G
articol scris de Digi Sport27.10.2020, 13:13
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Steven Gerrard (40 de ani), antrenorul echipei Glasgow Rangers, a recunoscut că soția sa, Alex Curran, și-a exprimat de mai multe ori speranța că fostul idol de pe Anfield va renunța la fotbal pentru a scăpa de presiune și se va dedica sută la sută familiei.
Galerie Foto
Gerrard și Alex Curran s-au căsătorit în 2007
Antrenorul lui Ianis Hagi a explicat recent că ia în considerare și momentul în care fotbalul va fi pus doar într-un album al amintirilor.
"Sunt momente când fotbalul îți domină viața și nu mai poți să te controlezi, despre asta e vorba. Dar va veni o vreme în care va trebui să renunț la fotbal, pentru binele familiei, pentru binele copiilor mei. Atunci îmi voi trăi viața cu un strop de liniște.
Va veni o etapă a vieții mele în care mă voi liniști, dar deocamdată nu simt asta, nu sunt gata pentru așa ceva. Încă mă simt plin de energie, încă simt că pot să-mi ajut jucătorii. Încă simt adrenalină și îmi stabilesc noi ținte în fotbal.
Mă voi dedica la un moment dat sută la sută pentru Alex, pentru copii, dar nu știu când va veni acea zi!? Dacă ar fi după Alex, ar trebui să încep de mâine! Alex e cea care îmi oferă echilibru în viață. Și când sunt în al nouălea cer, dar și când sunt la pământ și mă uit cu ochii pe pereți", a declarat Steven Gerrard, pentru High Performance Podcast, citat de tabloidul britanic The Sun.
Steven Gerrard și Alex Curran s-au căsătorit în iunie 2007 și au împreună trei fete.
- 38 de ani are Alex Curran, fost fotomodel
- Soția lui Steven Gerrard e editorialistă în domeniul fashion la publicația Daily Mirror
- 1,75 m e înălțimea soției lui Steven Gerrard
În ultima etapă din campionatul Scoției, Rangers a învins-o pe Linvington, scor 2-o.
După succesul cu Livingston, gruparea condusă de Gerrard continuă să fie pe primul loc în Scoția. Rangers are 32 de puncte, după 12 etape. A câștigat de zece ori și a terminat de două ori la egalitate, fără să piardă vreun meci. Celtic, marea rivală și principala contracandidată la titlu, are 26 de puncte și un meci mai puțin.
Etichete: glasgow rangers , ianis hagi , steven gerrard , alex curran , gerrard soție
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții