Foto Siyabonga Ngezana a plecat în Africa de Sud și a luat o decizie importantă
articol scris de Digi Sport02.01.2024, 08:16
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Siyabonga Ngezana (26 de ani), fundașul sud-african de la FCSB, s-a întors în țara natală în această perioadă și a luat o decizie importantă în viața sa.
În luna iunie a anului 2023, Siyabonga Ngezana se transfera de la Kaizer Chiefs la FCSB și bifa prima sa experiență în afara Africii de Sud.
Siyabonga Ngezana și-a cerut iubita din copilărie în căsătorie
Întors în Africa de Sud, Siyabonga Ngezana a decis să-și ceară iubita în căsătorie, iar aceasta nu a ezitat și a acceptat propunerea.
Anunțul a fost făcut chiar de către fotbalistul de la FCSB prin intermediul unei scurte postări pe rețelele sociale.
”Logodit cu dragostea mea din copilărie”, a transmis Siyabonga Ngezana, pe Instagram.
Galerie Foto
Cea care i-a spus ”DA” lui Siyabonga Ngezana se numește Mbali Malindiza.
De ce stă Siyabonga Ngezana în baza de la Berceni când se află în România
Stopperul sud-african și-a explicat alegerea prin faptul că astfel nu cheltuie bani pe o cameră de hotel și poate ieși oricând la un antrenament pe teren sau în sala de forță.
”Acum am totul aici, de asta am făcut sacrificiul de a locui în baza clubului. Există multe avantaje, nu cheltui bani afară, păstrez banii pe care i-aș fi dat pe hotel, îi economisesc și rămân concentrat, din moment ce am tot ce-mi trebuie aici, la club.
Oricând simt că nu am făcut destule la antrenament merg să mă antrenez suplimentar pe teren sau în sala de forță și mănânc sănătos, nici măcar nu trebuie să cumpăr mâncare.
Există un citat pe care l-am auzit, un tată sfătuindu-și băiatul: 'Ai o carieră scurtă și trebuie să lași lucruri mărețe în urmă, deci fă mici sacrificii acum pentru a trăi o viață mai bună apoi'.
Pot să aplic acest sfat carierei mele, să fac sacrificii. Fără familie, fără iubită și fără prieteni. Suntem eu, Dumnezeu și fotbalul”, a declarat Siyabonga Ngezana, recent, pentru idiskitimes.
Etichete: siyabonga ngezana , siyabonga ngezana fcsb , mbali malindiza , partenera siyabonga ngezana
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții