"Sincer, am fost gelos". E al doilea cel mai scump fundași din lume, dar n-a fost în lotul Franței la Cupa Mondială
23.07.2018, 09:06SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
La finalul lunii ianuarie, Aymeric Laporte devenea al doilea fundaș din lume în ceea ce privește suma de transfer. Manchester City a plătit aproape 65 de milioane de euro celor de la Athletic Bilbao pentru apărătorul de 24 de ani, însă surprinzător, acesta nu a prins lotul Franței pentru Cupa Mondială din Rusia. Fundașul recunoaște că decizia lui Deschamps nu i-a picat prea bine. În Rusia, Franța a devenit, pentru a doua oară, campioană mondială.
"Am fost gelos, să fiu sincer. Decizile au fost făcute și trebuie să le accepți. Așa e în fotbal", a spus Laporte.
După ce a avut selecții la naționaleiei U18, U18, U19 și U21 ale Franței, Laporte încă nu a debutat în naționala mare.
"Nu a fost o surpriză pentru mine că nu am fost acolo. Nu am fost nici în lotul precedent. Dar rămâne o mică dezamăgire că nu am fost", a recunoscut Laporte.
De la transferul său de la Bilbao la City, în ianuarie, Laporte a jucat în doar 13 meciuri oficiale pentru campioana Angliei, însă fundașul are numai cuvinte de laudă pentru antrenorul Josep Guardiola.
"Am avut 6 luni bune aici. A fost o mișcare foarte bună, una perfectă pentru mine. Pep e cel mai bun manager din lume, mereu încearcă să mă ajute să devin mai bun și să-mi îmbunătățesc jocul. E sever, dar nu e de speriat. Stilul lui de joc îmi place mult și cred că mă pot îmbunătăți mult. Mă simt bine cu ceea ce îmi cere să fac", a spus Laporte.
La finalul sezonului trecut, Aymeric Laporte a devenit campion al Angliei cu Manchester City.
Etichete: aymeric laporte , laporte manchester city , laporta franta , laporte deschamps
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții