Video&Foto Zlatan Ibrahimovic s-a dus acasă la Silvio Berlusconi și a filmat totul. Clipul a devenit imediat viral
articol scris de Digi Sport05.10.2022, 19:07
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În ziua în care a împlinit 41 de ani, Zlatan Ibrahimovic și-a făcut cadou două mașini Ferrari, un Ferrari Daytona SP3, estimat la aproximativ 2.2 milioane de euro și un Ferrari 812 Competizione A, estimat la peste 550.000 de euro.
Zlatan Ibrahimovic s-a dus acasă la Silvio Berlusconi și a filmat totul. Clipul a devenit imediat viral
După aceea, starul lui AC Milan s-a întâlnit cu Silvio Berlusconi, chiar acasă la fostul prim-ministru al Italiei.
Actualul proprietar al clubului Monza s-a lăsat filmat și a spus că "îl va învăța pe Zlatan cum se conduce o companie". De cealaltă parte, atacantul suedez a spus că "îl va învăța pe Berlusconi să joace fotbal".
Zlatan Ibrahimovic a împlinit 41 de ani
Clipul a devenit imediat viral pe rețelele sociale, unde a primit peste 67.000 de aprecieri în scurt timp și peste 1.000 de comentarii.
La finalul clipului apare scris "va urma", ceea ce înseamnă că întâlnirile dintre cei doi vor continua.
- Președintele partidului conservator Forza Italia are aproape 700.000 de urmăritori pe rețelele sociale.
Zlatan Ibrahimovic stă momentan departe de terenul de fotbal, în urma operației la genunchi suferite la finalul primăverii.
Atacantul se află în recuperare, dar chiar și în aceste condiții nu a renunțat la stilul său excentric.
Fotbalistul lui AC Milan a ales să își testeze și mai mult limitele și să efectueze o parte din recuperare izolat într-o pădure din munți, unde a ajuns cu ajutorul unui elicopter, așa cum a arătat recent pe contul personal de Twitter.
Etichete: ac milan , zlatan ibrahimovic , silvio berlusconi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții