Galerie Foto Zlatan e "Dumnezeu"! Primul gol al lui Ibrahimovic la Milan i-a dezlănțuit pe fani. Mesajele care au "rupt" internetul
11.01.2020, 22:10Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Primul gol al lui Zlatan Ibrahimovic de la revenirea la AC Milan i-a dezlănțuit pe fanii "diavolilor". Aceștia au făcut spectacol pe rețelele de socializare și s-au întrecut în postări care mai de care mai inspirate.
"Deja a înscris mai mult decât Piatek din acțiune", este unul dintre comentariile făcute de un fan.
Alt suporter amintește preformanța reușită de Zlatan, care a marcat în fiecare dintre ultimele 4 decenii. Astfel, acesta a postat un colaj de 4 imagini sugestive, cu atacantul în tricourile celor de la Malmo, Ajax, PSG și Milan, cu anii 1990, 2000, 2010, respectiv 2020.
O altă imagine îl înfățișează pe Zlatan drept personaj de desene animate.
Un milanez a postat o fotografie cu chipul lui Zlatan în "rolul" lui Iisus Hristos, în timp ce altul a descris și mai plastic revenirea lui "Ibra" la Milan, după ce a pus o poză cu statuia lui Iisus Hristos, din Rio di Janeiro, alături de textul: "Cagliari, 11 ianuarie 2020. Ibra s-a întors!"
Până și colegul lui Zlatan de la Milan, Theo Hernandez, cel carea i-a pasat la gol, a postat pe rețelele de socializare: "Îi mulțumesc lui Dumnezeu că ne-a ajutat să câștigăm astăzi", alături de o poză în care se bucură alături de Zlatan Ibrahimovic.
Galerie Foto
Zlatan Ibrahimovic, primul gol de la revenirea la Milan
Chiar dacă are 38 de ani, Ibrahimovic și-a arătat din nou clasa și a marcat primul gol în cele două meciuri de la revenirea la Milan. În meciul cu Cagliari (scor 2-0), din etapa a 19-a, starul suedez a mai avut o bară și un gol anulat.
"Un șut în diagonală l-a țintit pe compatriotul său, Olsen, ducând avantajul rossonerilor la 2-0 și apropiindu-se de Cagliari", a titrat publicația italiană Calciomercato.
Ibra a marcat în minutul 64 golul de 2-0 cu dezinvoltura unui superfotbalist - a fost primul său gol în Serie A după 2806 zile. La 38 de ani şi 100 de zile, Zlatan nu este însă cel mai bătrân marcator din istoria Milanului - Costacurta, Maldini, Pippo Inzaghi şi Liedholm sunt cei pe care trebuie să-i depăşească.
Zlatan Ibrahimovic a ales Milan deşi fusese tentat de o revenire în Premier League, la Everton, unde antrenor fusese instalat Carlo Ancelotti.
Ibrahimovic a mai jucat pentru Milan între 2010 şi 2012, perioadă în care a câştigat titlul şi Supercupa Italiei.
Etichete: ac milan , cagliari , zlatan ibrahimovic , milan cagliari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții