Wanda Nara a izbucnit în lacrimi, în direct la TV: "Inter e familia noastră!"
18.02.2019, 11:37Champions League: Brugge - Aston Villa, miercuri, 19:45, DGS 1
Champions League: Inter - Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1
Mauro Icardi se află într-o situație extrem de delicată la Inter Milano, iar presa din Italia anunță că atacantul argentinian a pus niște condiții "inacceptabile" pentru a continua pe Giuseppe Meazza.
Considerată de fani principala vinovată pentru această situație, Wanda Nara, soția și agentul atacantului, a izbucnit în lacrimi într-o emisiune TV.
"Să-i iei banderola lui Icardi e ca și când i-ai tăia un picior. El poartă cu mândrie tricoul lui Inter și niciodată nu a pus banii pe primul plan. Altfel, ar fi făcut alte alegeri. A făcut tot posibilul să onoreze banderola pe care o poartă. E o surpriză uriașă, nu credeam că se poate întâmpla așa ceva (n.r. să-i fie luată banderola lui Icardi), am aflat de pe Twitter.
Nu vrem să plecăm de la Inter în vară. Pentru mine și pentru Mauro, Inter e familia noastră. Nu vreau să plecăm, trebuie clarificate aceste lucruri. Nu am cerut niciodată prelungirea contractului lui Icardi. Dacă Inter i-ar cere lui Mauro să stea pe bancă până la finalul contractului (n.r. în 2021), ar face-o. Iubește acest tricou și în acest moment e într-o stare psihică foarte proastă. Nu ne putem imagina viitorul în altă parte", a spus Wanda Nara, prezentă în studioul emisiunii Tiki Taka.
Ulterior, în direct a intrat directorul executiv al celor de la Inter Milano, Beppe Marotta. "Vrem să rezolvăm această situație și să readucem liniștea la Inter. Am comunicat în vestiar decizia legată de banderolă. Icardi e încă tânăr, așteptăm multe de la el. Nimic nu e compromis, viața merge înainte. Dacă i-am promis Wandei că vom face o ofertă de prelungire, atunci așa se va întâmpla.", a spus oficialul nerazzurilor.
Inter Milano - Sampdoria 2-1
Inter, cu Mauro Icardi în tribune, a învins-o dramatic pe Sampdoria, scor 2-1, şi şi-a păstrat avansul de patru puncte faţă de rivala Milan.
Rămas fără banderola de căpitan şi exclus din lot din cauza unor declaraţii ale soţiei sale, care îi este şi agent, Icardi a stat în tribune la meciul cu Sampdoria.
Etichete: inter milano , mauro icardi , wanda nara
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții