Walter Zenga, despre situaţia din Italia: "Mai sunt iresponsabili, nu e bine deloc" Miercuri, alte 475 de decese
19.03.2020, 08:10SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Walter Zenga a revenit ca antrenor în Serie A la Cagliari, dar nu a apucat să debuteze la noua sa echipă din cauza pandemiei cu coronavirus care a suspendat fotbalul în Italia.
Fostul tehnician de la FC Naţional, Steaua şi Dinamo a dat un interviu pentru presa din Sardinia în care a vorbit despre situaţia dramatică din ţara lui.
"Sunt încă multe persoane care ies din casă fără să aibă o nevoie urgentă, sunt iresponsabili, nu e bine deloc. În acest moment este nevoie să respectăm regulile, trebuie să avem răbdare să vină vremuri mai bune.
Trebuie să rezistăm, să ajutăm medicii şi personalul din spitale care fac eforturi incredibile pentru sănătatea tuturor," au fost cuvintele lui Walter Zenga.
Antrenorul italian a dezvăluit că zilele trec mai greu deoarece familia lui a rămas la Dubai.
În Italia sunt 28 710 infectaţi cu coronavirus, cu 2648 cazuri noi înregistrate miercuri. Numărul de decese anunţat este unul record, 475 de morţi, cu un total de 2978 de la începutul pandemiei.
Walter Zenga, mesaj din Cagliari pentru români: ”Împreună vom reuși”
”Din partea mea, din Cagliari, din Italia, vă dau un mesaj. Stați mai mult acasă, respectați regulile. Vă rog frumos. Toți împreună vom reuși. Walter Zenga. Ciao!”, a spus antrenorul italian, care le-a pregătit în România pe FC Național, FCSB și Dinamo.
Catania, Palermo, Sampdoria, Crotone și Venezia sunt echipele pe care Zenga le-a mai antrenat în Italia.
Etichete: cariera walter zenga , walter zenga cagliari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții