Victor Osimhen e de domeniul trecutului! Ce tort i-au dedicat fanii lui Napoli lui Romelu Lukaku
articol scris de Digi Sport04.09.2024, 09:30
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
După ce Romelu Lukaku (31 de ani) a semnat cu Napoli, Victor Osimhen (25 de ani) a fost cedat sub formă de împrumut în Turcia la Galatasaray.
Celebra patiserie Fresco Forno din Napoli i-a dedicat lui Victor Osimhen un tort după parcursul excelent în sezonul 2022/23. Tortul a fost unul de ciocolată cu biscuiți presărați deasupra, meniți să imite părul său. Accesoriul care nu a lipsit, firește, a fost masca pe care o purta el în timpul meciurilor.
Tortul dedicat lui Romelu Lukaku după ce a semnat cu Napoli
În prezent, se pare că tortul Osimhen a fost înlocuit cu cel al lui Lukaku, noul "nouar" al echipei. Tortul dedicat lui Romelu Lukaku a fost tot din ciocolată, doar că în locul părului galben au ieșit în evidență ochii și barba, două elemente care îl caracterizează.
Galerie Foto
Lukaku a revenit în Italia, după ce sezonul trecut a fost împrumutat, de către Chelsea, la AS Roma.
Atacantul belgian a înscris deja golul său de debut în tricoul lui Napoli, echipa sa s-a impus pe teren propriu în fața celor de la Parma, scor 2-1, în etapa a treia din Serie A.
- Confruntarea a putut fi urmărită în direct pe Digi Sport 2, dar și pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport.
Victor Osimhen poate pleca după șase luni de la Galatasaray
Victor Osimhen a fost primit de mii de fani la sosirea în Turcia, iar toți s-au bucurat enorm că atacantul nigerian cotat la 100 de milioane de euro va juca pentru Galatasaray sub formă de împrumut.
Totuși, clauza inserată de nigerian în contractul său ar putea să nu îi bucure la fel de mult. Victor Osimhen ar putea pleca de la Galatasaray în iarnă în ciuda faptului că Napoli s-a înțeles cu turcii pentru un împrumut pentru tot sezonul, perioadă în care campioana Turciei va achita integral salariul de 11 milioane de euro.
Osimhen are în contract o clauză potrivit căreia va putea pleca de la Galatasaray dacă va fi ofertat de anumite 10 echipe din Europa ale căror nume au fost trecute în înțelegere, potrivit Mundo Deportivo.
De asemenea, nigerianul a ajuns la un alt acord cu italienii. A semnat un contract pentru încă un an, până în 2027, iar clauza de reziliere a coborât de la 130 de milioane la 80 de milioane de euro.
Galerie Foto
Etichete: napoli , romelu lukaku , victor osimhen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții