Verdictul accidentării care l-a făcut pe Paulo Dybala să izbucnească în plâns înainte să părăsească gazonul
articol scris de Digi Sport27.09.2021, 15:14
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Paulo Dybala a fost titular în partida Juventus - Sampdoria, încheiată 3-2, însă a rezistat pe teren doar 21 de minute.
Fotbalistul argentinian a încercat să facă un tackling, l-a ratat și, ulterior, a acuzat probleme musculare. Paulo Dybala a fost schimbat imediat cu Dejan Kulusevski și a izbucnit în plâns înainte să părăsească gazonul.
VIDEO cu momentul în care Paulo Dybala a izbucnit în plâns, după accidentarea suferită în Juventus - Sampdoria:
Accidentarea lui Paulo Dybala nu este gravă
Paulo Dybala a fost supus după meci unor controale medicale, care au arătat că accidentarea suferită cu Sampdoria nu este atât de gravă pe cât au crezut jucătorul și staff-ul lui Juventus.
Galerie Foto
Potrivit Tuttosport, Paulo Dybala nu a suferit o leziune musculară, verdict de care se temeau cei de la Juventus, și, deși va rata, foarte probabil, duelurile cu Chelsea de miercuri, din Champions League, și cu Torino, de weekend-ul viitor, va putea reveni la jumătatea lunii octombrie, după pauza pentru jocurile echipelor naționale, la duelul cu AS Roma.
Alvaro Morata, în schimb, a suferit o accidentare mai gravă, de asemenea musculară, și va sta departe de gazon o lună, până la începutul lunii noiembrie.
Etichete: juventus sampdoria , paulo dybala , accidentare paulo dybala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții