Logo Juventus / Foto: Profimedia

Un avocat a vorbit despre "cutia neragră a lui Paratici". De ce a fost penalizată Juventus atât de drastic? 

articol scris de Digi Sport
31.01.2023, 10:49
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1

Juventus a suferit o penalizare de 15 puncte, în scandalul ”plusvalențelor fictive Primsa”, iar bianconerii ar putea pierde cupele europene în acest sezon.

După "scandalul-monstru" declanșat, au existat o mulțime de luări de poziții, însă un avocat a explicat care au fost motivele pentru care s-a ajuns la o pedeapsă atât de drastică.

De ce a fost penalizată Juventus atât de drastic? Un avocat specializat în drept sportiv a dat explicații

Enrico Lubrano, avocat specializat pe drept sportiv, a dezăluit pe ce s-au bazat procurorii atunci când au dictat asemenea pedepse, care au trimis-o pe Juve în zona "luptei pentru salvare", după cum a spus Allegri.

"Am citit motivația, dar în mare, să fiu sincer. Nu am văzut documentele prezentate în justiție de procurorul public din Torino organelor de justiție sportivă.

Cartea neagră a lui Paratici? În motivație, aceasta este indicată ca element decisiv pentru redeschiderea cazului. Nu era nicio dovadă că operațiunile fuseseră cu adevărat voite.

În acest nou context, curtea federală a considerat că acesta a fost un element decisiv. Există elementul de conștiență în a practica astfel de comportamente din partea părților interesate și apoi repetarea și natura lor repetitivă, în așa fel încât să devină ceva sistematic.

Pe baza acestor elemente, curtea a considerat că trebuie să vadă dovezile acestei intenții și a naturii sistematice de acțiune. Referitor la facturile manipulate și bilanțuri contabile dubioase, ele nu sunt legate cu a doua problemă, referitoare la problema salarială.

Curtea a spus că, în privința celorlalte companii, nu sunt probe că ar fi fost ceva sistematic. Și asta explică tratamentele diferite pe care le-a primit Juventus", a spus avocatul Enrico Lubrano, potrivit publicației Tuttomercatoweb.

Mărturii surprinzătoare ale jucătorilor lui Juventus. 40 de fotbaliști ar fi semnat acte adiționale

Între timp, cercetările au descoperit și alte neregularități. Mai exact, 23 de jucători din sezonul 2019-2020 și 17 din sezonul 2020-2021, inclusiv antrenorul Maurizio Sarri, ar fi acceptat să-și diminueze fictiv veniturile.

Cu acordul jucătorilor, Juve a reușit să evite plata a aproape 64 de milioane de euro din bilanțul contabil. S-a descoperit că, în sezoanele 2019-2020 și 2022-2021, s-a comis o infracțiune.
În acest sens, presa italiană a dezvăluit primele mărturii ale jucătorilor, în acest proces. Manevrele cu bugetul clubului sunt considerate "șocante" de publicația Calciomercato.

Totul a pornit de la momentul pandemiei de COVID, care a forțat unele cluburi să ia măsuri pentru a evita pierderile financiare. Numai că, potrivit primelor investigații ale procurorilor, Juventus ar fi profitat mai mult de acest aspect și a trecut în actele jucătorilor sume mai mici față de cele pe care fotbaliștii le primeau, pentru ca echipa să plătească taxe mai mici la stat.

Paulo Dybala este unul dintre jucătorii care au depus mărturile în proces.

"Ceea ce îmi amintesc este că a fost emis un comunicat de presă, iar mulți oameni au crezut că noi am renunțat la 4 luni. Numai că nimeni nu știa, la acel moment, că noi am renunțat la 3 luni, dar care urmau să ne fie achitate mai târziu.

După ce am citit comunicatul de presă, nu aceea era înțelegerea la care am ajuns. Acolo scrie că am renunțat la 4 luni, dar nu scrie că noi deja am acceptat 3 luni, ceea ce era deja o certitudine.

Cine erau reprezentanții noștri în această înțelegere? În general, senatorii de drept, cei trei căpitani, Bonucci, Chiellini și Buffon. Nu știu dacă au mers vreodată împreună", a spus Dybala.

Depozițiile au scos la iveală un document semnat de președintele Andrea Agnelli și de căpitanul Giorgio Chiellini, pe 28 martie 2020. Doi jucători, Danilo și Alex Sandro, știau despre această înțelegere, dar nu au citit actele.

"Eu nu știu de acest document. Acum, după ce l-am citit, văd că e vorba chiar despre înțelegerea la care am ajuns", a spus Alex Sandro.

"Nu-mi amintesc să fi semnat vreodată actele acestea, dar după ce am citit conținutul lor, pot să vă confirm că asta este exact înțelegerea pe care am avut-o cu compania, iar data de 28 martie 2020 confirmă ce am spus mai devreme, că noi deja aveam o înțelegere la finalul acelei luni. Dar nu recunosc semnăturile de pe document", a spus Danilo.

Etichete: juventus , juventus depunctata , juventus frauda fiscala


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică premierul italian Giorgia Meloni, potrivit Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Dan Șucu a avut nevoie de doar ZECE minute! Decizia luată în privința lui Mario Balotelli

Volodimir Zelenski a reacționat imediat după marea victorie a lui Oleksandr Usyk: 340.000 de like-uri!

Nota primită de Radu Drăgușin, după nebunia cu NOUĂ goluri din Tottenham - Liverpool. Ce au scris englezii

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

”E disperat”. Scoțienii s-au convins de Ianis Hagi, după meciul lui Rangers cu Dundee FC

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Marius Șumudică ”l-a înțepat” din nou pe Neil Lennon, după remiza cu Dinamo

A venit "nota de plată", după Dinamo - Rapid 0-0

Foto I-a cucerit definitiv inima Soranei Cîrstea

Video De neimaginat! Strănepotul lui Mussolini a marcat în Italia și a sărbătorit cu salutul nazist

Citeşte şi

Mohamed Salah a spus de opt ori ”NU”

Ce au scris italienii despre Răzvan Marin, după ce Cagliari a fost umilită de Juventus

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Adrian Mutu, marea lovitură pe care o încearcă Petrolul la final de an citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a umplut de rușine! Radu Drăgușin, desființat de englezi citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”