Transferul lui Miralem Pjanic la Juventus a intrat în impas! Jucătorul de care nu pot scăpa torinezii, pentru a-i face loc
articol scris de Digi Sport18.08.2021, 15:32
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Juventus a realizat două transferuri în această perioadă de mercato, însă gruparea italiană lucrează de mai mult timp și la răscumpărarea unui fost jucător.
Miralem Pjanic, aflat în acest moment la Barcelona, caută cu disperare să se întoarcă la "Bătrâna Doamnă". Catalanii doresc și ei să scape de el, însă deși toate trei părțile vor să se realizeze mutarea, aceasta a intrat în impas.
Juventus nu reușește să îi găsească echipă lui Aaron Ramsey
Conform publicației spaniole Mundo Deportivo, transferul bosniacului la Juventus depinde de Aaron Ramsey. Galezul nu mai este dorit în Torino, însă bianconeri nu au reușit să îi găsească o echipă.
Fostul fotbalist al lui Arsenal are un salariu de 7 milioane de euro, al patrulea cel mai mare din Serie A. Cum nu a găsit niciun club dispus să plătească asemenea sumă unui jucător aflat în continuă scădere de formă, Juventus se află momentan în imposibilitatea de a-l "repatria" pe Pjanic.
- 14 milioane de euro este cota de piață a lui Aaron Ramsey, potrivit celor de la Transfermarkt.
Manuel Locatelli și Kaio Jorge, primele două transferuri ale lui Juventus din această vară
Sosirea jucătorului în vârstă de 23 de ani, cu 15 selecţii la echipa naţională, la Juventus este doar o chestiune de timp, gruparea "bianconera" postând deja o înregistrare video cu campionul european la centrul de antrenament a clubului şi efectuând vizita medicală.
Locatelli ar urma să joace la Juventus sub forma unui împrumut pe doi ani, cu o obligaţie de cumpărare, pentru o sumă în jur de 35 milioane euro.
Kaio Jorge, în vârstă de 19 ani, a semnat un contract pe cinci sezoane cu gruparea din Serie A, la două săptămâni după ce Santos anunţase că a a ajuns la un acord cu "Bătrâna Doamnă" în privinţa acestei mutări.
Detaliile financiare ale tranzacţiei nu au fost dezvăluite, însă presa italiană scrie că Juve va achita până la 4 milioane de euro pentru tânărul atacant sud-american.
Etichete: juventus , barcelona , aaron ramsey , miralem pjanic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții