Foto Suporterii lui Inter, alături de Ionuț Radu! Banner-ul afișat la stadionul din Milano
articol scris de Digi Sport30.04.2022, 10:55
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Ionuț Radu (24 de ani) a gafat în meciul dintre Bologna și Inter, iar eroarea sa îi poate costa titlul pe "nerazzurri".
Portarul român a fost titularizat pentru prima dată în acest sezon de Serie A de către Simone Inzaghi, însă Radu nu a avut parte de evoluția pe care și-ar fi dorit-o. Goalkeeper-ul a gafat în minutul 82 al partidei, atunci când a luftat după o aruncare de la margine a colegului Ivan Perisic.
Suporterii lui Inter, alături de Ionuț Radu! Banner-ul afișat la stadionul din Milano
Imediat după eroarea comisă în meciul cu Bologna, Ionuț Radu a devenit ținta criticilor în Peninsulă. Cu toate acestea, suporterii celor de la Inter Milano au ținut să fie alături de portarul român și au mers la arena "Giuseppe Meazza" unde au afișat un banner de încurajare.
"Supărați, dar încă îndrăgostiți de tine. Forza Radu, haide Inter!", a fost mesajul fanilor lui Inter.
Ionuț Radu, anunțat titular în partida cu Udinese! Samir Handanovic este în continuare indisponibil
Devenit ținta criticilor în Italia după greșeala din ultima etapă, Ionuț Radu va apăra din nou poarta lui Inter Milano. Potrivit Tuttomercadoweb, Samir Handanovic, portarul de drept al echipei, nu a putut fi recuperat după accidentarea suferită înaintea meciului cu Bologna și va absenta și la duelul cu Udinese.
Astfel, italienii anunță că Simone Inzaghi se va baza tot pe Ionuț Radu.
VIDEO cu gafa comisă de Ionuț Radu în meciul Bologna - Inter 2-1
Etichete: inter milano , banner suporteri , ionut radu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții