"Suntem departe de prelungirea contractului". Wanda Nara, anunțul zilei în Italia
09.01.2019, 20:39SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Wanda Nara, soţia golgheterului lui Inter Milano, Mauro Icardi, pune pe jar fanii echipei milaneze cu ultimele declaraţii. Wanda Nara nu este numai jumătatea din viaţa de zi cu zi argentinianului ci şi agentul jucătorului. Ea spune foarte clar lucrurilor pe nume în privinţa posibilităţii prelungirii contractului lui Mauro cu Inter, care expiră în vara lui 2021.
Wanda Nara a declarat pentru cotidianul spaniol As că la această oră posbilitatea ca Icardi să îşi prelungească înţelegerea cu Inter este foarte mică şi că jucătorul deţine oferte importante şi extrem de atractive financiar, care depăşesc cu mult ceea ce are în momentul de faţă la Inter.
"Există cluburi foarte importante interesate de Mauro, dar suntem departe de a ajunge la un acord. Toate informațiile despre reînnoire nu sunt adevărate, pentru că nu am primit, încă, o propunere satisfăcătoare din partea lui Inter", a spus Wanda Nara.
Totusi, ea lasă o portiță deschisă: "Nu negăm că nu vom încerca să ajungem la un acord cu Inter, dar suntem departe. Nu are niciun sens să reînnoim contractul pentru același angajament pe care îl are acum Mauro. Noi credem că el este la un nivel superior".
Mauro Icardi l-a concediat pe agentul Abian Moreno în 2015 și impresar i-a devenit chiar soția sa, Wanda Nara. Omul de afaceri îl reprezentase pe atacantul argentinian nu mai puțin de 10 ani, până să fie dat afară.
Mauro Icardi are ofertă de prelungire de la Inter Milano
"Este ora 00:30 şi eu încă sunt aici şi citesc paginile noului contract", a scris Wanda, pe contul personal de Twitter, în urmă cu câteva zile.
Astfel, Icardi ar urma să semneze cu Inter o nouă înţelegere, valabilă până în 2023, cu un salariu anual de 7 milioane de euro, plus bonusuri. În aceste condiţii, atacantul de 25 de ani ar fi încântat să rămână la Milano, unde atât el, cât şi familia sa se simt excelent.
Mai multe echipe din Europa sunt interesate de serviciile lui Mauro Icardi, însă Real Madrid pare în pole-position pentru transferul argentinianului, dacă acesta va decide să respingă oferta lui Inter. Mauro Icardi se află la Inter Milano din vara lui 2013, când a fost adus de la Sampdoria.
Etichete: inter milano , mauro icardi , wanda nara
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții