Statutul lui Tătărușanu devine tot mai clar. Anunțul făcut de italieni în privința lui Donnarumma
articol scris de Digi Sport28.10.2020, 13:52
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ciprian Tătărușanu a avut parte de un debut nefericit la AC Milan, luni seară, în meciul cu AS Roma, contând pentru etapa a cincea din Serie A, scor 3-3.
După ce a greșit la golul Dzeko și a fost considerat de Gazzetta Dello Sport vinovat și la penalty-ul obținut de AS Roma, presa din Italia a avansat ideea potrivit căreia AC Milan ar trebui să îl treacă din nou pe bancă pe român, iar poarta să fie apărată în următoarea partidă de Antonio Donnarumma, fratele mult mai cunoscutului Gianluigi, care a fost depistat cu COVID-19.
AC Milan vrea să-i prelungească contractul lui Gianluigi Donnarumma
La câteva zile după debutul lui Tătărușanu la AC Milan, presa din Italia anunță că formația de pe San Siro este pregătită să reia negocierile cu Gianluigi Donnarumma, titularul obișnuit al postului de portar, pentru prelungirea contractului, scadent în 2021.
Rossonerii n-au de gând să-l piardă gratis și intenționează să accelereze discuțiile cu impresarul Mino Raiola, care, anterior, solicita un salariu de 10 milioane de euro pentru fotbalistul său. Având în vedere situația dificilă cauzată de pandemie, AC Milan plănuiește să propună un salariu de doar 6 milioane de euro, dar și bonusuri consistente, care să-l convingă pe goalkeeper-ul provenit din academia clubului să rămână, scrie Corriere della Serra, potrivit Calciomercato.
În aceste condiții, statutul lui Ciprian Tătărușanu pare să devină tot mai clar la AC Milan. Românul ar putea rămâne a doua variantă pentru postul de portar și să beneficieze de minute doar atunci când Stefano Pioli decide să-l odihnească pe Gianluigi Donnarumma sau în eventualitatea unei accidentări a italianului.
Milan - Roma 3-3. Ce spune Stefano Pioli despre Ciprian Tătăruşanu
Tătăruşanu, care a beneficiat de faptul că titularul Gianluigi Donnarumma a fost testat pozitiv la COVID-19, a gafat la primul gol al oaspeţilor, ieşind pe sub mingea centrată de Lorenzo Pellegrini din corner, iar Edin Dzeko a marcat cu capul (14), restabilind egalitatea, după ce Zlatan Ibrahimovic deschisese scorul în minutul 2.
Presa din Italia l-a considerat vinovat pe portarul român şi la faza care a dus la cel de-al doilea gol înscris de AS Roma.
La finalul partidei de pe San Siro, antrenorul celor de la AC Milan, Stefano Pioli i-a luat apărarea lui Ciprian Tătăruşanu.
"Tătăruşanu? Greşelile fac parte din fotbal, la orice nivel. Tătăruşanu a ratat momentul (n.r. ieşirii pe centrare). E un portar puternic. A fost debutul său, ceva ce s-ar putea să fi avut un impact.", a declarat Stefano Pioli, conform Football Italia.
Etichete: serie a , ac milan , ciprian tatarusanu , mino raiola , gianluigi donnarumma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții