Situația în care a ajuns Rafael Leao. De ce nu se poate transfera și nici nu-și poate prelungi contractul momentan
articol scris de Digi Sport19.10.2022, 22:37
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Rafael Leao (23 de ani) întârzie să-și prelungească acordul cu Milan, chiar dacă italienii i-au oferit un salariu de aproape 4 ori mai mare.
Situația în care a ajuns Rafael Leao. De ce nu se poate transfera și nici nu-și poate prelungi contractul momentan
Mijlocașul portughez are trei probleme, după cum remarcă jurnaliștii italieni. Una dintre ele este chiar amenda uriașă pe care i-o datorează lui Sporting, 19.5 milioane de euro, după ce s-a transferat la Lille în 2018, fără permisiunea clubului portughez.
El a luat acea decizie atunci din cauza panicii care a cuprins toată echipa lui Sporting pentru că jucătorii au fost atacați de fani în cantonament, iar unii fotbaliști chiar s-au ales cu răni grave. El a motivat atunci că siguranța i-a fost pusă în pericol.
Rafael Leao are de plătit o amendă uriașă, potrivit deciziei TAS: 19.5 milioane de euro
După scurt timp, LOSC Lille l-a vândut pe Rafael Leao la AC Milan pentru 35 de milioane de euro.
Sporting ceruse o sumă mult mai mare, dar TAS a decis ca echipa să primească exact cota de piață a jucătorului la momentul ruperii unilaterale a contractului, adică 16.5 milioane, plus alte 3 milioane ca și compensații.
Astfel, Leao speră ca echipa care îl va transfera să plătească și acea sumă, sau să o plătească Milan, dacă își va prelungi contractul.
A doua problemă este salariu cerut de Leao, 8 milioane de euro, cum nu mai are nimeni din echipă. Iar Milan i-a propus inițial 6 milioane, pentru ca apoi să "ridice miza" la 7 milioane, cu unele bonusuri.
- 1.5 milioane de euro pe an este actualul salariu al lui Leao la Milan.
Rafael Leao s-a despărțit de agentul Jorge Mendes
A treia problemă este faptul că Rafael Leao tocmai s-a despărțit de agentul Jorge Mendes, cel care îl reprezintă și pe Cristiano Ronaldo. Milan a luat poziție imediat și a început discuțiile cu tatăl jucătorului, dar și cu avocatul Ted Dimvula, chiar la sediul clubului, în aceste zile.
Există acum și discuții între Divula și Mendes cu privire la persoana care îl reprezintă pe jucător.
- Milan ar vrea între 90 și 100 de milioane de lire sterline în schimbul portughezului, ceea ce face un transfer greu de realizat.
- Actualul contract al portughezului expiră în iunie 2024, iar noua înțelegere ar urma să fie scadentă în 2026.
Rafael Leao a început fotbalul la academia lui Sporting, la 9 ani, iar de atunci a trecut pe la toate grupele de juniori ale clubului.
Leao, care a fost clasat pe locul 14 în ierarhia pentru Balonul de Aur, a fost numit fotbalistul anului la Gala Fotbalului Italian, de luni.
Chelsea, Manchester United, Real Madid și PSG se interesează de Rafael Leao.
Etichete: ac milan , jorge mendes , rafael leao , salariu rafael leao
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții