News Alert Serie A revine pe canalele Digi Sport! Ministrul Sportului a anunțat când se reiau meciurile din Italia
28.05.2020, 22:13SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fotbalul din Serie A va reveni de luna următoare pe canalele Digi Sport! Anunțul a fost făcut de Vincenzo Spadafora, ministrul Sportului din Italia.
Sezonul din Serie A se va relua începând cu data de 20 iunie, iar meciurile din semifinalele Cupei Italiei vor putea avea loc o săptămână mai devreme, pe 13 iunie.
De asemenea, înainte de reluarea Serie A, organizatorii vor să încheie Cupa Italiei, astfel că finala va fi programată pentru 17 iunie, la Roma, scrie Gazzetta dello Sport.
"Italia revine la normalitate și e normal ca fotbalul să facă la fel. Protocolul sanitar a fost aprobat și a fost confirmată necesitatea unei perioade de carantină în cazul în care un jucător este testat pozitiv.
Având în vedere aceste lucruri, putem anunța că sezonul se poate relua de la 20 iunie. Sper ca în perioada 13-20 iunie să fie încheiată și Cupa Italiei, acesta putând fi un semnal bun pentru întreaga națiune", a declarat Spadafora, potrivit sursei citate.
Astfel, primele meciuri din Italia, după o pauză de trei luni, cauzată de pandemia de coronavirus, vor fi cele din semifinalele Cupei Italiei. Meciurile retur Napoli - Inter (1-0, în tur) și Juventus - AC Milan (0-0) ar urma să fie programate pentru 13 și 14 iunie, în timp ce finala ar trebui să se joace pe 17 iunie.
Meciurile din Serie A revin la Digi Sport! Programul etapei 27
Calendarul pentru cele 12 runde rămase, la care se mai adaugă patru restanțe, nu este cunoscut încă, însă sezonul se va relua cu etapa 27, pe 20 iunie. Meciurile din Serie A vor putea fi urmărite pe canalele Digi Sport.
Runda 27 din Serie A:
- AS Roma - Sampdoria
- Atalanta - Lazio
- Bologna - Juventus
- Fiorentina - Brescia
- Genoa - Parma
- Inter - Sassuolo
- Lecce - AC Milan
- SPAL - Cagliari
- Torino - Udinese
- Verona - Napoli
După 26 de runde scurse din Serie A, Juventus este lider, cu 63 de puncte, însă este urmată la doar o lungime de Lazio. Podiumul este completat de Inter Milano, cu 54 de puncte, dar un meci mai puțin.
Meciurile din Serie A se văd pe Digi Sport, digisport.ro şi în aplicaţia Digi Online.
Etichete: serie a , inter , ac milan , juventus , vicenzo spadafora
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții