Șefii de la Milan și-au pierdut răbdarea cu Gattuso. "Șocul" pregătit la echipă se numește Wenger
23.12.2018, 11:05SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Înfrângerea lui AC Milan de pe teren propriu cu Fiorentina, 0-1, din etapa a 17-a, pare că a pus capăt răbdării șefilor de pe San Siro, iar zilele lui Gennaro Gattuso pebanca milanezilor sunt numărate.
Potrivit publicației italiene Tuttomercatoweb, "diavolii" ar urma să fie preluați de Arsene Wenger. Cu toate acestea, deși decizia e ca și luată, oficialii celor dela Milan îl vor mai lăsa pe "Ringhio" să stea pe bancă și la următoarele două meciuri, ultimele din acest an, cu Frosinone (26 decembrie) și Spal (29 decembrie), pe care e obligat să le câștige.
Potrivit presei italiene, dacă nu "ies calculele", francezul ar putea fi numit cel mai târziu în vară, cu toate că Gattuso mai are contract până în vara anului 2021.
Pariuri pe tema înlocuirii lui Gattuso cu Wenger la Milan
Publicațiile italiene au început să facă și pariuri pe această temă, ajungându-se la o probabilitate de 70 la sută ca Wenger să preia Milan. În urmă cu o lună, antrenorul francez a refuzat oferta lui Fuham, care s-a orientat, în cele din urmă, spre Claudio Ranieri. În acelați timp, șefii milanezilor au și două variante de rezervă: Leonardo Jardim și Roberto Donadoni.
"O să mă reapuc de muncă...și foarte curând", a spus recent Arsene Wenger, într-un interviu pentru beINsports.
Wenger (69 de ani), care a mai fost pe lista celor de la Real Madrid, PSG și Bayern, şi-a încheiat în vară aventura de 22 ani la Arsenal şi de atunci nu a antrenat nicio echipă. Postul lui a fost preluat de spaniolul Unai Emery. Liber de contract, Wenger ar urma să aibă la AC Milan un rol extins pe lângă directorul sportiv, brazilianul Leonardo.
În cariera sa, Wenger a cucerit 17 trofee: 3 titluri în Premier League, 7 Cupe ale Angliei şi 7 Supercupe ale Angliei. Wenger a mai activat în Japonia, la Nagoya Grampus Eight, înainte de a semna cu Arsenal, în 1996.
Gattuso, în vârstă de 40 de ani, antrenează AC Milan din noiembrie 2017.
AC Milan n-a mai câștigat de 4 meciuri oficiale, având două înfrânger și două remize, fără a marca vreun gol. În campionat, "diavolii" sunt pe locul 5.
Etichete: ac milan , arsene wenger , gennaro gattuso , antrenor milan , wenger oferte
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții