Foto Seară de vis pentru Ştefan Radu - Lazio a sărbătorit la un castel faimos 120 de ani de înfiinţare
09.01.2020, 15:27SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ştefan Radu a trăit o seară specială - Lazio a împlinit 120 de ani de la înfiinţare iar toată Roma a fost în sărbătoare. Peste 10 mii de ani s-au adunat în Piazza della Libertà, locul unde a avut loc evenimentul din 9 ianuarie 1900 cu steaguri şi torţe. Ciro Immobile, golgeterul echipei, a fost printre cei care au venit în piaţă alături de suporteri.
Jucătorii lui Lazio au avut parte de o ceremonie unică - echipa s-a adunat la miezul nopţii la Castelul Sant'Angelo, loc care a găzduit pentru prima oară în istorie o echipă de fotbal. Aici, preşedintele Claudio Lotito a ţinut un discurs în care a felicitat rezultatele din acest sezon. De la eveniment nu a lipsit primarul Romei, doamna Virginia Raggi.
"Sper ca echipa să continue pe acest drum. Sărbătorim cu mândrie 120 de istorie a unui club, primul din capitală, care ne-a făcut mereu să visăm", a declarat Lotito.
? Nel cuore della nostra Città. #CXXLazio ? pic.twitter.com/WkaDKcngxg
— S.S.Lazio (@OfficialSSLazio) January 8, 2020
Festivităţile au continuat pe tot parcursul zilei. Mai mulţi jucători au fost primiţi la Comitetul Olimpic Italian pentru a li se decerna mai multe distincţii, iar alţii au fost invitaţi în parlament, alături de foste glorii.
Ștefan Radu, inclus în echipa deceniului la Lazio
Ștefan Radu (33 de ani) a cucerit al șaptelea trofeu în tricoul celor de la Lazio, Supercupa Italiei, după un meci cu Juventus, câștigat cu scorul de 3-1. Performanțele fundașului român în tricoul formației din Roma nu au trecut neobservate de fanii lui Lazio.
Clubul i-a lăsat pe fani să aleagă cea mai bună echipă a lui Lazio din acest deceniu, iar Ștefan Radu se află în primul ”11”. Pe lângă Radu, în echipa deceniului se mai găsesc încă cinci fotbaliști care îmbracă tricoul lui Lazio și în prezent: Francesco Acerbi, Lucas Leiva, Sergej Milinkovic-Savic, Ciro Immobile și Luis Alberto.
Ştefan Radu a intrat în istoria lui Lazio
Ştefan Radu a intrat în istoria lui Lazio. Fundaşul român a disputat cele mai multe finale, opt, cu gruparea de pe Olimpico, potrivit unei statistici a Lazio Page. Radu i-a egalat la acest capitol pe Giuseppe Favalli, Roberto Mancini şi Pavel Nedved.
Românul se află la Lazio de 12 ani, perioadă în care a câştigat trei Cupe ale Italiei şi trei Supercupe ale Italiei. Fundașul român a fost cumpărat de Lazio în ianuarie 2008, de la Dinamo.
Etichete: stefan radu , stefan radu lazio , claudio lotito , aniversare lazio , lazio 120 de ani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții