”Să-și cumpere o banderolă și să se joace cu ea pe stradă!” Allegri a explicat de ce Bonucci nu poate fi căpitanul lui Juventus
articol scris de Digi Sport27.07.2021, 23:10
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Noul tehnician al lui Juventus, Massimiliano Allegri, a dat un indiciu în ceea ce privește viitorul lui Giorgio Chiellini la gruparea bianconeră.
Contractul campionului european a expirat și este, în momentul de față, liber de contract, dar Allegri a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că nu este nicio îndoială că Giorgio Chiellini va fi căpitanul echipei și în noul sezon.
Răspunsul lui Allegri când a fost întrebat dacă Bonucci ar putea prelua banderola de la Chiellini
Allegri a explicat și felul în care se aleg căpitanii la Juventus, iar principalul criteriu îl reprezintă timpul petrecut la gruparea din Torino. Antrenorul a precizat și că următorul pe listă să poarte banderola de căpitan nu este Leonardo Bonucci, ci argentinianul Paulo Dybala.
”În ceea ce privește experiența la Juventus, Dybala poate fi vice-căpitanul echipei, pentru că Bonucci a plecat de la Juventus și apoi s-a întors. Aștept multe lucruri din partea lui. Am discutat cu el și este foarte motivat”, a declarat Massimiliano Allegri, citat de Football Italia.
Contractul lui Paulo Dybala la Juventus va expira în vara anului următor, dar Nedved a anunțat că în curând vor începe negocierile pentru prelungirea înțelegerii cu jucătorul argentinian, iar agentul fotbalistului ar fi ajuns deja la Torino.
Antrenorul spune că Leonardo Bonucci nu are nicio șansă să preia banderola de la Chiellini deși este unul dintre cei mai experimentați jucători de la Juventus. Bonucci și-a întrerupt șederea la Juventus, în 2017, când s-a transferat la AC Milan, unde a petrecut doar un an, urmând ca mai apoi să revină la echipa din Torino.
”Căpitanul și vice-căpitanul sunt deciși în funcție de cât de mult timp au jucat aici. Chiellini este cel mai experimentat, urmat de Dybala. Bonucci a plecat un sezon. El a luat acea decizie. Așa că, dacă vrea banderola de căpitan, să își cumpere una și să se joace cu ea pe stradă. I-am spus asta”, a mai spus Massimiliano Allegri.
Etichete: serie a , juventus , leonardo bonucci , massimiliano allegri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții